Aproape 60 de persoane au fost salvate săptămâna trecută cu ajutorul elicopterelor Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerul Afacerilor Interne.
''Săptămâna trecută, echipajele Inspectoratului General de Aviaţie au demonstrat, încă o dată, că sunt mereu pregătite să intervină acolo unde fiecare minut contează. Prin profesionalism, curaj şi devotament, au desfăşurat 73 de misiuni menite să protejeze viaţa, siguranţa şi binele comunităţii'', se arată luni pe pagina de Facebook a IGAv.
Bilanţul misiunilor IGAv
Bilanţul misiunilor IGAv desfăşurate săptămâna trecută:
63 de misiuni SMURD - intervenţii aeromedicale rapide, în special în zone greu accesibile sau în situaţii critice, unde timpul de răspuns este vital.
Prin aceste misiuni, 59 de persoane au fost salvate şi transportate în siguranţă către unităţi medicale specializate, având şansa reală la recuperare şi viaţă.
7 misiuni în sprijinul Poliţiei Române, în volum total de aproape 33 ore de zbor - dedicate monitorizării traficului rutier.
Aceste zboruri contribuie la prevenirea accidentelor, identificarea zonelor cu risc ridicat şi fluidizarea circulaţiei, având un rol important în creşterea siguranţei pe drumurile publice.
3 misiuni de monitorizare şi survol în cazul frontierei de stat, realizate alături de Poliţia de Frontieră.
Aceste misiuni au avut rolul de a sprijini securitatea naţională, prevenirea activităţilor ilegale şi menţinerea siguranţei în zonele de graniţă.





























Comentează