Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

MISTER Deși atacurile din Arabia Saudită au fost revendicate de rebelii huthi din Yemen, americanii acuză că atacurile provin din Irak sau Iran

MiddleEst
arabia saudita iran yemen irak

Un oficial american de rang înalt a declarat duminică, în urma atacurilor cu drone de sâmbătă împotriva unor rafinării din Arabia Saudită, că „nu există dovezi că atacurile vin din Yemen” și că acestea au fost lansate, cel mai probabil, din Iran sau Irak, informează CNN preluat de mediafax.

Vezi și: O femeie din SUA a născut un 'mic miracol': 'Ea este noua viaţă între dezastru şi distrugere'

Declarația acestuia vine la o zi după ce secretarul american de Stat, Mike Pompeo, a acuzat Iranul că se află în spatele atacurilor de sâmbătă.

Oficialul, care a preferat să își păstreze anonimatul, a făcut referire la unghiul din care au fost lovite rafinăriile saudite, numărul punctelor de impact și alte informații pentru a argumenta că este foarte puțin probabil ca atacurile să fi fost lansate din Yemen, așa cum susțin rebelii huthi, care au revendicat atacurile.

„Este foarte greu să ne dăm seama cum dronele ar fi putut veni din altă parte decât din Iran sau Irak”, a spus oficialul.

El a mai adăugat că 19 ținte saudite au fost lovite în atacurile de sâmbătă și a susținut că un astfel de atac nu poate fi realizat cu zece drone, câte susțin insurgenții huthi că ar fi folosit. „Nu poți lovi 19 ținte cu zece drone”, a spus acesta.

Bazându-se pe imagini obținute cu ajutorul sateliților, oficialul a punctat că „toate punctele de impact se află în părțile de nord-vest ale țintelor saudite, iar acest lucru este foarte dificil de făcut din Yemen”.

Ponta și Tăriceanu, șah la PSD: asul din mânecă la prezidențiale/SURSE

El a făcut referire și la unele informații potrivit cărora autoritățile din Kuwait au detectat o dronă în spațiul aerian al țării înaintea atacurilor din Arabia Saudită și a mai adăugat că autoritățile irakiene „au fost foarte explicite” cu privire la faptul că atacurile nu au pornit din spațiul aerian al Irakului, sugerând că Iranul rămâne cel mai probabil punct de origine.

„Dacă aceasta a fost o ofensivă militară lansată din Iran către Arabia Saudită, este un lucru extrem de grav”, a spus oficialul, care a refuzat să spună ce măsuri ar putea lua Administrația Trump în cazul în care aceste informații se confirmă, însă a spus că „președintele are toate opțiunile pe masă”.

Două instalaţii petroliere din Arabia Saudită au fost afectate de incendii în urma unor atacuri cu drone produse sâmbătă dimineaţă.

Un purtător de cuvânt al rebelilor huthi din Yemen, susţinuţi de Iran, a declarat că gruparea revendică atacurile.

Secretarul american de Stat, Mike Pompeo, a acuzat Iranul că s-ar afla în spatele atacurilor cu drone de sâmbătă dimineață din Arabia Saudită și a acuzat Teheranul că mimează diplomația.

Într-un discurs susținut la televiziunea de stat duminică, președintele iranian, Hassan Rouhani, nu a făcut o referire clară la aceste atacuri, însă a acuzat Statele Unite că desfășoară o „operațiune de război” prin faptul că „oferă sprijin Emiratelor Arabe Unite și Arabiei Saudite, transferând armament și oferind informații obținute din spionaj”. „Ceea ce se întâmplă în aceste zile în regiune provoacă îngrijorare în rândul majorității țărilor lumii”, a adăugat Rouhani.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.