Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mister elucidat: Americanii au găsit avionul F-35 dispărut duminică

youtube
F-35 Lightning II

Armata americană a anunţat luni după-amiază că a găsit resturile avionului de luptă F-35 căutat timp de aproximativ 24 de ore pe coasta de est a ţării, după ce pilotul se catapultase duminică dintr-o cauză încă necunoscută, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Militarii, 'în strânsă coordonare cu autorităţile locale, au descoperit un câmp de fragmente în comitatul Williamsburg', în Carolina de Sud, a anunţat pe reţeaua X (ex-Twitter) baza militară Joint Base Charleston.

Descoperirea acestui avion militar F-35B Lightning II de înaltă tehnologie, al cărui cost se ridică la circa 80 milioane de dolari, a pus capăt căutărilor extinse întreprinse de autorităţi începând de duminică după-amiază.

Acestea lansaseră un apel către populaţia din zonă pentru a le ajuta să localizeze preţioasa epavă, provocând pe internet numeroase reacţii oscilând între stupefacţie amuzată şi consternare.

'Ştiam că F-35 este invizibil, dar asta este ridicol', a scris pe reţeaua X o aleasă republicană din Carolina de Sud, Nancy Mace. 'Cum să pierzi un F-35? Cum e posibil să nu existe un dispozitiv de urmărire şi să i se ceară populaţiei ... vă imaginaţi ce? Să găsească un avion şi să-l predea autorităţilor?', a adăugat ea.

Un purtător de cuvânt al bazei din Charleston a explicat pentru Washington Post că avionul dispunea într-adevăr de un transponder - un receptor-emiţător ce permite localizarea lui -, dar că acesta nu funcţiona 'dintr-o cauză pe care încă nu am stabilit-o'.

'De aceea am lansat un apel public pentru ajutor', a adăugat purtătorul de cuvânt Jeremy Huggins.

Autorităţile s-au limitat pentru moment să repete că o anchetă este în desfăşurare cu privire la 'incident'. Rămăşiţele au fost descoperite 'la două ore nord-est de Joint Base Charleston', au indicat autorităţile într-un comunicat transmis AFP.

'Nu putem furniza detalii suplimentare, pentru a păstra integritatea procesului de anchetă', au mai declarat reprezentanţii bazei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.