Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mișu Negrițoiu a intrat în industria laptelui

misu negritoiu

Fostul preşedinte al ASF Mişu Negriţoiu a fost numit, miercuri, pentru un mandat de 4 ani, membru în Consiliul de Administraţie al companiei Agroserv Măriuţa care deţine brandul 'Lăptăria cu Caimac'. Mandatul va începe de la 1 ianuarie 2022.

Mișu Negrițoiu a fost șeful ASF în 2014-2017, fiind instalat după demisia lui Dan Radu Rușanu. Economist, Negrițoiu (71 de ani) a fost ministru de stat pentru coordonare, strategie și reformă (1992-1993) în Guvernul Nicolae Văcăroiu și deputat PDSR în legislatura 1996-2000. A fost și șeful executiv al băncii ING România.

”Remuneraţia membrilor Consiliului de Administraţie pentru întreaga perioadă a mandatelor care vor începe la data de 1 ianuarie 2022, după cum urmează: 3.000 lei /lună net pentru fiecare membru al Consiliului de Administraţie cu excepţia preşedintelui şi 3.500 lei/lună net pentru preşedintele Consiliului de Administraţie”, arată documentul.

Acţiunile Agroserv Măriuţa SA sunt tranzacţionate sub simbolul MILK pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) în urma listării care a avut loc în 21 mai. Anterior listării, compania a derulat un plasament privat prin care a vândut 431.020 acţiuni la un preţ de 45 lei/acţiune, atrăgând 19,4 milioane de lei de la investitorii din piaţa de capital în schimbul a 25% din capitalul social.

Agroserv Măriuţa SA a fost înfiinţată în anul 1994 şi până în 2018 a avut exclusiv activităţi agricole, cultură mare (grâu, orz, rapiţă, triticale, porumb, lucernă şi altele, pe o suprafaţă de 3.000 ha) şi fermă de vaci de lapte (cu peste 2.700 animale). Începând cu anul 2018 a pus în funcţiune o fabrică modernă de lactate şi a lansat brandul Lăptăria cu Caimac.

Lăptăria cu Caimac are propria fermă. Fabrica de procesare de ultimă generaţie, în care s-au investit peste 5 milioane euro, are o capacitate tehnică de procesare de aproximativ 75 tone de lapte pe zi.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.