Mită de la bolnavii de cancer - Șase medici și o asistentă de la Oncologie, sub control judiciar

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 29-08-2024

Actualizat: 29-08-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Isai Hernández / Panthermedia / Profimedia

Șase medici și o asistentă de la Secția de Oncologie a Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara au fost puși sub control judiciar, pentru că au primit mită de la pacienți aflați sub tratament sau supuși unor intervenții chirurgicale.

„În cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș se efectuează cercetări într-un dosar privind săvârșirea mai multor infracțiuni de luare de mită în formă continuată (multiple acte materiale), prev. de art. 289 alin. 1 rap. la art. 35 alin. 1 C. pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000, respectiv dare de mită, prev. de art. 290 alin. 1 rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, fiind vizată, în principal, presupusa activitate infracțională a 6 medici chirurgi și o asistentă medicală din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara - Clinica de Chirurgie Generală 2 – Oncologie”, anunță Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.

Mită de la bolnavii de cancer

Medicii, dar și asistenta, ar fi primit mită de la pacienți sau aparținători ai acestora aflați sub tratament sau supuși unor intervenții chirurgicale în cadrul Secției Chirurgie Generală 2 și Oncologică din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara.

„În data de 28.08.2024 procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de 6 inculpați, iar în urma audierilor efectuate de acesta, sprijinit de organele de cercetare penală, s-a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar față de cei 7 inculpați. Cercetările în prezentul dosar au fost efectuate cu sprijinul ofițerilor din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Arad, în cooperare cu Direcția Anchete din cadrul D.G.A., cu sprijinul S.J.A. Hunedoara, S.J.A. Caraș-Severin și S.J.A. Timiș”, se arată în finalul comunicatului.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că sumele găsite la perchezițiile de miercuri au fost de ordinul zecilor de mii de lei și euro.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri