Miting de susținere la Chișinău în favoarea medicului care a refuzat să opereze o pacientă care vorbea doar rusa (Video)

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 23-07-2023

Actualizat: 23-07-2023

Article thumbnail

Sursă foto: tv8.md.

O manifestație de susținere față de medicul „cu Kalașnikov” de la Spitalul Clinic Republican (SCR) s-a organizat duminică, 23 iulie curent, în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN), unde are loc expoziția „Basarabenii în Gulag”. Mai multe videouri au apărut pe pagina de Facebook a Democrației Acasă, cunoscută pentru poziția privind unirea cu România.

Susținătorii medicului de la Spitalul Republican au mers la manifestație

„Zilele aceastea a apărut în spațiul public un filmuleț cu un medic care vorbește cu pacienta pe care a operat-o, nu i-a refuzat serviciile, i-a spus „bună ziua” intrând în salonul în care era, cea din urmă „zdrastvuite” i-a răspuns. Așa s-a iscat un conflict din cauza necunoașterii limbii române de către oamenii care locuiesc de 30 de ani aici. Faptul că nu au respect față de băștinași, față de medicul care i-a salvat viața, să-i spun în semn de respect măcar „bună ziua”.  Societatea a explodat, mai ales, cei care sunt finanțați de „ruskii mir” (tr. lumea rusă), că suntem fasciști, că suntem naziști și că acest fenomen trebuie oprit. Rușine!”, a declarat Vasile Costiuc de la Democrația Acasă, transmite Știri.md cu referire la realitatea.md.

Luni, 24 iulie curent, la ora 10:00, aceeași oameni care au manifestat azi au promis să meargă în fața SCR să-și exprime nemulțumirea față de conducerea instituției medicale care a condamnat mesajul angajatului, promițând anumite măsuri.

Știripesurse.ro amintește că pe 21 iulie, un medic din cadrul Spitalului Clinic Republican din Chișinău a rămas indignat de faptul că una dintre pacientele sale nu vorbește limba română.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri