Mititelu își reface echipa în Liga a 4-a: Ce foste vedete își pregătesc revenirea în Bănie

Autor: Andrei Radu

Publicat: 30-08-2017

Actualizat: 30-08-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

FC U Craiova, echipa din Liga a 4-a finanțată de Adrian Mititelu, începe să atragă din ce în ce mai mulți foști jucători în proiect.

După fundașul dreapta Ovidiu Dănănae, cel care a semnat săptămâna trecută cu Știința, și Robert Săceanu, aflat în organigrama clubului, alți doi foști fotbaliști își pregătesc revenirea la clubul la care s-au consacrat.

Este vorba despre atacanții Mihai Dina (31 de ani) și Florin Costea (32 de ani), cei care evoluează acum în Liga a doua din Cipru, la formația Othellos Athienou, anunță gsp.ro.

Citește și: Vești bune pentru giuleșteni: S-a stabilit când va avea loc prima licitație pentru palmaresul Rapidului! Cine ar putea participa

Dina a postat recent o fotografie pe facebook, alături de prietenul său Costea, dintr-un meci în care cei doi evoluau împreună la Universitatea. Descrierea a fost una extrem de sugestivă: "Next stop" (Următoarea oprire).

"Nu am treabă cu CSU Craiova. E frumos că face investiții, dar diferența se vede pe stadion. Adică, cine e echipa mai iubită. Sincer, mi-ar plăcea mult de tot să revin la Craiova, împreună cu ceilalți colegi ai mei", a declarat Mihai Dina, conform arenavalceana.ro

Cel mai probabil, cei doi se vor întoarce la "Campioana unei mari iubiri" într-unul din sezoanele viitoare, când FC U Craiova speră că se va regăsi în ligile superioare.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri