Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mitropolitul Andrei Andreicuț este de acord cu 'unirea' Paștilor: 'Ne rugăm la Dumnezeu ca acest lucru să se repare'

ips andrei andreicut

Profesorul Adrian Papahagi anunță că va solicita Bisericii Ortodoxe Române să calculeze Paștele după calendarul gregorian, pentru a ca Învierea Domnului să fie sărbătorită în același timp cu țările occidentale. Mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuț, susține această idee. IPS Teodosie, în schimb, combate vehement această propunere.

„Trebuie să ne aducem aminte că, în 1922, Biserica Ortodoxă Română (BOR) a trecut pe calendarul gregorian și 4 ani s-au sărbătorit Paștile după Pascalia nouă. Constatând că mai toate țările ortodoxe au rămas cu Paștile pe calendarul vechi, pe calendarul iulian, pentru comuniunea cu ceilalți frați ortodocși, a revenit și BOR la calendarul vechi.

Sigur ca am dori din tot sufletul să se poată repara calendarul și apreciem demersul profesorului Papahagi. (…) Patriarhia Ierusalimului este pe stil vechi, iar noi, ortodocșii, sărbătorim Paștile pe stil vechi, dar sfânta lumină la Ierusalim la aceste Paști pe stil vechi coboară.

Eu cred că și dacă am sărbători pe stil nou, și am fi în comuniune cu țările din Vest, eu cred că sfânta lumină tot ar coborî, datorită credinței noastre la Paști. Ne rugăm la Dumnezeu ca acest lucru să se repare”, a spus mitropolitul, în cadrul mesajului și Pastoralei de Paști transmise de la reședința mitropolitană din Cluj-Napoca, relatează Cluj24.ro.

Trebuie să revenim la Calendarul Gregorian cu Paștele. Rusia ne-a obligat să rămânem pe stil vechi (Adrian Papahagi).

Propunerea fostului ministru de Externe Teodor Baconschi

Fostul ministru de externe Teodor Baconschi a afirmat într-o postare pe pagina sa de Facebook, că ortodocşii ar trebui să celebreze Paştele odată cu catolicii şi protestanţii.

“Decalajul pascal dintre ortodocşi şi restul lumii creştine pare o relicvă a Războiului rece. Popoarele ortodoxe, eliberate de comunism, au tot cerut ierarhiilor sincronizarea calendarului, fără rezultat. Culmea e că BOR nu e pe stil vechi, deci ar putea celebra Paştele odată cu catolicii şi protestanţii (cum fac ortodocşii din Finlanda şi Estonia). Cu toate astea, mergem cu ruşii - şi calendarul lor iulian, neîndreptat. Adică taman cu cei care au sabotat unitatea panortodoxă atât prin războiul inter-ortodox din Ucraina, cât şi prin neparticiparea arogantă la Sinodul din Creta (2016)”, a transmis Teodor Baconschi, fost ambasador al României la Vatican.

Ce spune Papahagi

La rândul său, Adrian Papahagi a scris pe Facebook: ”După Paşti, voi iniţia un amplu demers naţional, solicitând Adunării Naţionale Bisericeşti şi Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române să calculeze data Paştilor pe calendarul gregorian (de care oricum ţine seama Crăciunul), astfel încât să sărbătorim Învierea alături de toată creştinătatea apuseană (incluzându-i aici, de pildă, pe ortodocşii finlandezi), şi alături de concetăţenii noştri catolici sau protestanţi, fie ei maghiari, saşi, români sau orice. Acest decalaj de calendar e foarte supărător şi pentru milioanele de români care locuiesc în Occident, dar nu pot beneficia de zilele libere acordate de statele de reşedinţă, pentru a sărbători Paştele alături de rudele din ţară, şi trebuie să-şi ia zile suplimentare de concediu. N-au decât să ne urmeze exemplul şi grecii, bulgarii şi ceilalţi, dacă vor comuniune.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.