DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Mitropolitul Clujului și-a lansat la München cartea 'Spovedanie și comuniune' în traducere germană

europafm.ro
carte

Înaltpreasfinţitului Părinte Andrei și-a prezentat joi, la München, cartea „Spovedanie și comuniune” în traducere germană. Prezentarea a avut loc în Sala Crucilor de la Aşezământul Bisericesc din München (Aubing), în prezența Preasfințitului Părinte Sofian Brașoveanul.

Au mai participat Părintele Profesor Daniel Benga, Prof. Dr. Athanasios Vletsis și traducătorul, teologul german Jürgen Henkel, conform basilica.ro.

Evenimentul a fost organizat de Institutul germano-român pentru Teologie, Ştiinţă, Cultură şi Dialog „Ex Fide Lux ”, cu sediul în Nürnberg, în cooperare cu Institutul de Teologie Ortodoxă a Universităţii „Ludwig Maximilian” din München şi cu Centrul Bisericesc München.

Întrunirea a fost precedată de o slujbă de Te Deum oficiată de Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, în prezența Părintelui Mitropolit Andrei și a altor invitați. Ierarhii au oficiat și o slujbă de pomenire pentru Episcopi Gurie Georgiu și Vasile Flueraș.

Cartea „Spovedanie şi comuniune” („Beichte un Kommunion” în germană) a Părintelui Mitropolit Andrei pune în evidenţă practica îndrumării duhovniceşti la Sfinţii Părinţi şi în Tradiţia Ortodoxă și este considerată una dintre cele mai importante opere de spiritualitate ortodoxă din ultimii ani.

Traducătorul a povestit într-un interviu că l-a cunoscut pe Mitropolitul Andrei când acesta era Arhiepiscopul Alba Iuliei. I-a citit cartea în limba română în 1998.

„Am citit-o și m-a fascinat. Într-o perioadă de dezorientare spirituală și duhovnicească a omului modern și secular, avem de a face aici cu un model deosebit de consistent pentru noi, care combină îngrijirea duhovnicească, sfaturile concrete pentru viață și accentul pus pe viața duhovnicească cu activitatea sacerdotală a preotului-duhovnic”, a declarat Jürgen Henkel.

„Este o alternativă creștin-ortodoxă la individualismul și autonomia omului, care este înțeleasă greșit ca emancipare față de Dumnezeu. Ambele concepte influențează, de zeci de ani, foarte multe curente filosofice și intelectuale din Occident”, a adăugat el.

Traducătorul mai spune că lucrarea Mitropolitului Andrei i-a fost de mare folos în redactarea tezei de doctorat dedicată Părintelui Dumitru Stăniloae.

Vineri, 22 octombrie, cartea a fost lansată și la Selb, în comunitatea condusă de pastorul Jürgen Henkel, iar sâmbătă seara, 23 octombrie, după slujba Vecerniei, la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Nürnberg.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.