Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

MNAR a deschis expoziția 'Laborator II. 1989 - Restaurarea picturilor împuşcate'

metropotam.ro
Muzeul National de Arta - MNAR

Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR) a deschis joi expoziţia „Laborator II. 1989 - Restaurarea picturilor împuşcate”, care prezintă lucrări restaurate, după ce au fost puternic avariate în timpul evenimentelor din 1989, şi Laboratorul de restaurare pictură de şevalet, complet distrus tot atunci.

Expoziţia pune accentul pe procesul laborios de restaurare a unui număr important de picturi din patrimoniul MNAR ce au avut degradări rar întâlnite în colecţiile muzeale, potrivit news.ro.

Citește și: Gigi Becali îl desfinţează pe Mirel Rădoi: ‘Ce te mai agăţi? Gata, ai mâncat trei bătăi, la revedere! Asta e!’

Din totalul de 47 de lucrări restaurate, publicul va putea vedea cu această ocazie 20 de picturi, trei dintre acestea fiind expuse pentru prima dată în ultimii 30 de ani: „Plopi la marginea satului”, de Ioan Andreescu (1851 – 1882), „Vânat” şi „Natură moartă”, de Sava Henţia (1848 – 1904).

Expoziţia vorbeşte despre o istorie a refacerii Laboratorului în decursul anilor, detalii evocate prin imagini şi fotografii de tipul înainte şi după, curatorii mizând pe memoria vizuală şi impactul imaginilor sfâşietoare. Expoziţia este însoţită de un catalog, în care sunt prezentate în detaliu etapele restaurării lucrărilor împuşcate şi povestea distrugerii şi refacerii Laboratorului de restaurare pictură de şevalet al MNAR, în întregime distrus, împreună cu o parte din patrimoniul aflat în curs de restaurare. Treizeci de picturi au fost pierdute atunci, dintre care 17 lucrări din cadrul Galeriei de Artă Europeană şi 13 lucrări din Galeria de Artă Românească.

Citește și: Anunț de ultim moment al Olguței Vasilescu! ‘PSD a semnat’

Munca de restaurare a celor 47 de lucrări puternic avariate a fost susţinută, de-a lungul anilor, de un colectiv de doar 16 specialişti ai MNAR. Prin acest demers, Muzeul Naţional de Artă al României continuă seria expoziţiilor dedicate operelor de artă restaurate - „Anatomia restaurării – opere de artă din patrimoniul MNAR” (decembrie 2016 – aprilie 2017) şi „Laborator – restaurarea picturilor vechilor maeştri” (iulie – septembrie 2018).

„Laborator II. 1989 - Restaurarea picturilor împuşcate” poate fi vizitată până în luna martie 2021, de miercuri până duminică, în intervalul orar 11.00 – 17.00, la Galeria de Artă Românească Modernă, din sediul central al muzeului.

Curatori sunt Sorina Gheorghiţă şi Ioan Sfrijan.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.