Un muncitor român în vârstă de 54 de ani și-a pierdut viața joi într-un accident de muncă produs într-un club de golf din localitatea Ising, districtul Traunstein, în sudul Germaniei.
Potrivit poliției, bărbatul efectua lucrări de mentenanță la un vehicul motorizat de golf și s-a așezat sub acesta pentru verificări tehnice. Din motive încă neclare, mașina grea s-a deplasat și l-a prins dedesubt.
Un apel la serviciul de urgență a fost primit în jurul orei 11:15, iar echipajele de intervenție sosite la fața locului au găsit victima în stare critică. Medicul nu a mai putut decât să constate decesul, potrivit Poliției din Germania.
Ancheta a fost preluată de poliția criminalistică din Traunstein. Până în acest moment, autoritățile consideră cazul un accident de muncă, neexistând indicii privind implicarea altor persoane.





























Comentează