Laboratoarele germane au prelucrat săptămâna trecută 332.414 teste pentru depistarea cazurilor de COVID-19, cu 5,9% mai multe faţă de săptămâna anterioară, a anunţat un grup comercial implicat în această activitate, adăugând că există o capacitate de testare suplimentară disponibilă pentru situaţia în care decidenţii politici vor solicita intensificarea activităţii de diagnosticare, relatează marţi agenţia Reuters potrivit Agerpres.
Asociaţia ALM din care fac parte laboratoarele certificate din Germania a mai precizat că în prezent nu ar fi probleme dacă s-ar pune în practică politica de testare la nivel naţional, aşa cum a fost ea definită de Institutul Robert Koch pentru boli infecţioase.
În condiţii ideale, adică dispunând de materiale şi produse chimice suficiente pentru activitatea de testare, în Germania ar putea fi efectuate, teoretic, circa 100.000 de teste de coronavirus zilnic, menţionează acest grup comercial.
''Nu am primit o cerere pentru mai multe teste, în cadrul actualei politici de testare'', a precizat un membru al conducerii ALM, Evangelos Kotsopoulos, adăugând însă că nu este clar cât va putea fi susţinută aprovizionarea cu kituri de testare şi reactivi dacă laboratoarele germane vor fi împinse până la limita potenţialului lor.
Germania avea confirmate până marţi 104.199 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, din care 1.842 de decese, conform worldometers.info.
Mobilizare masivă în Germania - S-au făcut 300.000 de teste în ultima săptămână și se pot face mai multe
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

14
Consolidarea relațiilor bilaterală - Arabia Saudită va acorda Pakistanului un ajutor de trei miliarde de dolari
14

806
Adevărata problemă pentru Donald Trump: Blocada maritimă din Iran lovește puternic în China și în India
806

13
Șeful AIEA îndeamnă la controale stricte în Iran în orice acord de pace
13

2.517
Donald Trump continuă disputa cu Papa Leon: Poate îi spune cineva Papei
2.517

58
Războiul din Orientul Mijlociu lovește luxul: magazinele din aeroporturi, în picaj
58

3.703
Liderul Chinei vorbește despre o resetare a ordinii mondiale ”cum se întâmplă o dată la un secol”
3.703

1.707
Regele Charles pregătește o vizită istorică în SUA, dar momentul naște controverse uriașe: Se va întâlni cu Donald Trump, cel care este fascinat de familia regală britanică
1.707

73
Naufragiu în Marea Andaman - Cel puțin 250 de oameni au fost dați dispăruți
73

1.116
Kremlinul nu-și uită aliatul - Serghei Lavrov apără cauza Iranului la Beijing
1.116

52
Acord de cooperare: Ucraina va produce drone în Norvegia
52

3.839
Bubuie o criză de proporții în Europa: Deja se simt primele efecte ale unei penurii sistemice de combustibil pentru avioane
3.839

5.416
Grupul ultra secret Bilderberg, care reunește adevărata elită mondială, s-a reunit la Washington: Decizii într-un moment de criză profundă
5.416

53
Japonia şi Polonia ridică relaţia bilaterală la nivel de parteneriat strategic
53
















Comentează