Valoarea tichetului valoric pentru scutere şi motociclete, oferit în acest an prin Programul Rabla Moto, ajunge până la 9.000 lei, în timp ce ecotichetul destinat achiziţiei de scutere şi motociclete electrice se ridică la maximum 26.000 lei, informează Asociaţia motoADN, într-un comunicat de presă transmis vineri AGERPRES.
"Modificările aduse în acest an programelor Rabla Moto şi Rabla Moto Plus sunt importante în susţinerea demersurilor de reducere a poluării şi de încurajare a mobilităţii urbane. Actualele valori ale voucherelor încurajează pe oricine vrea să îşi cumpere un un scuter sau o motocicletă, inclusiv electrică. România rămâne printre primele ţări europene în care motocicliştii beneficiază de un asemenea sprijin în achiziţia de autovehicule noi", a declarat Răzvan Pavel, preşedintele motoADN.
Organizaţia estimează că, în 2022, va exista cel puţin o dublare a numărului de solicitări de finanţare prin Programul Rabla pentru scutere şi motociclete.
Prin intermediul Rabla Moto Clasic se poate acorda o subvenţie de până la 9.000 de lei pentru achiziţia unei motociclete noi, iar prima de casare va depinde de cantitatea de emisii de CO2/km a motocicletei noi. Astfel, pentru o motocicletă nouă, al cărei sistem de propulsie generează maximum 120 g CO2/km, cuantumul primei de casare este de 6.000 lei pentru achiziţionarea unei motociclete în schimbul casării unui autovehicul uzat.
De asemenea, la prima de casare se pot adăuga următoarele ecobonusuri: de 1.500 lei - pentru casarea unui autovehicul uzat cu o vechime de cel puţin 15 ani de la data fabricaţiei şi care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară; de 1.500 lei - pentru autovehiculul nou motocicletă al cărui sistem de propulsie generează maximum 90 g CO2/km.
În ceea ce priveşte condiţiile de accesare a programului Rabla Moto Plus, solicitanţii pot primi un ecotichet la achiziţionarea unei motociclete electrice noi în schimbul predării spre casare a unui autovehicul uzat, în timp ce valoarea unui voucher ajunge la 26.000 lei pentru achiziţionarea unei motociclete electrice.
"Ecotichetul nu se cumulează cu alte programe care finanţează achiziţionarea autovehiculelor noi. Ecotichetul se scade de către producătorul validat din preţul de comercializare, cu TVA, al autovehiculului nou, iar valoarea finanţării nu poate depăşi 50% din preţul de comercializare al autovehiculului nou achiziţionat prin program", se arată în comunicatul citat.
În 2019, Asociaţia motoADN a demarat o serie de acţiuni pentru crearea şi implementarea programului Rabla Moto, acesta fiind aprobat, pentru prima dată, în anul 2020.
Misiunea asociaţiei este de promovare, protejare şi încurajare a motociclismului în România. Din anul 2019, organizaţia este membru activ şi cu drepturi depline în cadrul Federaţiei Europene a Asociaţiilor de Motociclişti - FEMA.
Modificări aduse în acest an programelor Rabla Moto şi Rabla Moto Plus. România rămâne printre primele ţări europene ce oferă un asemenea sprijin
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

326
Companiile din energie acuză că Guvernul Bolojan le e dator vâdut pentru subvenții: Miliarde bune au rămas neplătite
326

17
Compania Naţională de Investiţii Rutiere a alocat aproape 40 de milioane de lei pentru exproprieri pentru lotul 2B Grinţieş-Pipirig al Autostrăzii A8 Târgu Mureş-Târgu Neamţ
17

1.626
FOTO Zahăr cu gramaj "subțiat" pe rafturile magazinelor: inspectorii ANPC au descoperit nereguli grave
1.626

69
Daniel Constantin (ARICE): „Reducerea deficitului comercial este un semnal pozitiv, dar exporturile trebuie consolidate”
69

2.405
Guvernul României intervine în plină criză energetică: compensații la motorină pentru o categorie socială / Cine e vizat
2.405

68
Șeful Camerei Consultanților Fiscali, propunere îndrăzneață în plină criză energetică: reducerea accizei la carburanți sau amânarea creșterilor de taxe
68

68
Spania intră în dispută cu SUA după ce a refuzat să crească bugetul apărării la 5% din PIB
68

822
Volatilitate accentuată pe piețele energetice: După petrol, și prețurile gazelor naturale urcă vertiginos și amenință Europa
822

2.812
România accelerează o investiție strategică: Începe modernizarea drumului de fier care conectează Europa Centrală cu Balcanii
2.812

21
Coreea de Sud plafonează preţurile la combustibili pentru prima dată din 1997
21

64
Realitatea din piața second-hand: Mașini din România cu kilometrajul dat înapoi cu peste 320.000 km, arată rapoartele de istoric auto
64

1.531
Se repetă scenariul din 2022? Criza din Iran reaprinde temerile privind energia și inflația în Europa: ce spun analiștii și șefa BCE Christine Lagarde
1.531

41
Cursuri gratuite pentru integrarea pe piața muncii, organizate de AMOFM București
41

















Comentează