Reputatul antrenor francez Arsene Wenger, fostul manager al echipei Arsenal Londra, consideră că modificările propuse de UEFA pentru Liga Campionilor nu respectă "meritul sportiv" al competiţiei cluburilor de elită din fotbalul european, informează Reuters, potrivit Agerpres.
Planurile UEFA prevăd un "clasament unic" cu 36 de echipe, care să înlocuiască actualul format, cu opt grupe de câte patru Formaţii. Prin aceste modificări ar urma să se dispute în total 225 de meciuri în cadrul Champions League, în loc de 125, aşa cum este în prezent.
"Modelul propus pentru Liga Campionilor modernă nu îmi place deloc", a declarat Wenger, actualul responsabil al dezvoltării globale din carul FIFA, într-un interviu acordat pentru BeIN Sports.
"Cluburile vor întotdeauna mai mulţi bani. Pentru a câştiga mai mulţi bani, ele vor mai multe partide garantate. Fanii vor, la rândul lor, mai multe meciuri importante. Fotbalul modern trebuie să găsească un compromis între ceea ce vor cluburile şi ceea ce doresc suporterii", a adăugat tehnicianul francez.
Cele mai importante ligi europene, inclusiv Premier League, doresc ca UEFA să-şi revizuiască planurile, pe fondul îngrijorărilor legate de supraîncărcarea calendarului competiţional.
"Cât timp nu vom respecta meritul sportiv în fotbal, într-un mod logic, nu vom avea dreptate. Toţi cei care participă la o competiţie de nivel înalt ar spune că trebuie să păstrezi meritul calităţii performanţelor tale", a conchis Arsene Wenger.
Comentează