Omul de afaceri Mohammad Murad, unul dintre cei mai mari proprietari de hoteluri din țară, care controlează unități hoteliere pe litoralul românesc, dar și în Capitală, s-a înscris în Partidul Ecologist Român (PER) și a promis că partidul din care face parte va intra în Parlament cu 10% în 2024.
„Trebuie să fim conștienți că cel mai mare dușman al nostru, al tuturor, pe glob, se numește sărăcie. Cum putem convinge o persoană care nu are cu ce să se încălzească sau să facă mâncare să nu mai taie pomul din curte? Cum putem vorbi de educatie ecologista când omul arunca peste tot, când e vorba de foamete? Avem în primul rând de-a face cu cele 1,3 milioane de gospodării în România care au și astăzi wc-ul în curte. (…)
Vă asigur și vă garantez că, în 2024, Partidul Ecologist Român va fi în Parlament. Și nu cu 5-6 la sută, ci cu 10 la sută. (…)
Până când vom ajunge acolo unde trebuie și ne dorim, avem un traseu greu, trebuie să fim uniți, pentru că interesele personale nu cred ca duc nicăieri.
Am ales să nu mă duc într-un alt partid, construit. Acum am ales o adevărată fundație, pentru a ridica cea mai interesantă construcție politica in România. Am ales sa mă duc unde e nevoie de mine, aici voi rămâne, ca am o obligație clara”, a declarat Mohammad Murad, sâmbătă, la Congresul PER, de la Palatul Parlamentului.
Comentează