Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Moment ISTORIC: China a ajuns în premieră pe partea ascunsă a Lunii

The Telegraph
super luna

Sonda chineză Chang’e 4 a aselenizat joi şi este pentru prima dată în istorie când va fi explorată partea îndepărtată a Lunii, transmite news.ro.

Administraţia Spaţială Naţională din China, citată de agenţia de presă Xinhua, a transmis că aselenizarea a avut loc la ora Chinei 10.26 în zona prevăzută: în bazinul Aitken, la polul Sud al satelitului natural al Pământului.

CITEŞTE ŞI: SURPRIZĂ: Ciocolata, mai eficientă împotriva răcelii decât medicamentele

Misiunea va face observaţii, va analiza solul şi relieful, compoziţia minerală şi structura suprafeţei, scrie La Vanguardia.

Sonda, care cuprinde un modul şi un vehicul explorator, a fost lansată pe 8 decembrie de la centrul din Xichang (provincia Sichuan). Patru zile mai târziu, Chang’e 4 a intrat pe orbita Lunii.

Comunicarea dintre sondă şi Pământ este posibilă prin satelitul Queqiao, lansat în mai anul trecut.

Programe speciale realizate de sovietici şi americani au reuşit, în urmă cu mai mult de jumătate de secol, să fotografieze partea ascunsă a Lunii, dar nu au ajuns niciodată acolo. În 1962, o misiune americană fără echipaj a încercat fără succes.

Programul Chang’e (botezat astfel în onoarea unei zeiţe care, potrivit legendelor, trăieşte pe Lună) a început în 2007, cu lansarea unei prime sonde orbitale. Patru aparate au fost lansate de atunci către satelitul natural al Pământului.

Obiectivul final al programului este desfăşurarea unei misiuni de amploare cu echipaj. Unii experţi spun că aceasta va fi posibilă în 2036.

CITEȘTE ȘI: Avertismentul medicilor: Câtă apă trebuie să bei în funcţie de cât de mult dormi .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.