Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Moment istoric între România și Moldova: Transgaz preia, de marți, în totalitate operațiunile de dincolo de Prut

Vimeo
Ion Sterian

Din 19 septembrie, 2023, Transgaz România, prin subsidiara sa din Republica Moldova, Vestmoldtransgaz, începe să opereze Sistemul Național de Transport Gaze din Republica Moldova, inclusiv în regiunea sa transnistreană. Este un eveniment de o importanță istorică atât pentru Moldova, cât și pentru România a declarat într-un interviu în exclusivitate pentru Radio Chișinău, directorul Transgaz, Ion Sterian. Acesta susține că în următorii cinci ani vor fi făcute investiții în modernizarea rețelelor de transport al gazelor naturale ale Rep. Moldova și conectarea la rețea a gospodăriilor care nu au încă acces la aceste resurse.

”Prin preluarea operării rețelelor de gaze ale Rep. Moldova este primul pas în procesul de integrare europeană. Partea de transport a energiei electrice, reprezintă al doilea pas. La capitolul gaze, s-a închis acest subiect aici, pe partea de transport curent electric există și se lucrează la mărirea capacităților, pe partea rutieră autostrada va fi și ea gata cât de curând, de la Iași la Chișinău, că se lucrează. Comisia Europeană susține foarte puternic Guvernul și Rep. Moldova. Îmi doresc să se deschidă cât mai repede toate capitolele de negociere și Rep. Moldova să devină parte a Uniunii Europene”, a spus Ion Sterian.

În acest context, directorul Transgaz România a ținut să îi asigure pe toți cetățenii Rep. Moldova că preluarea rețelelor de transport al gazelor va însemna mai multă securitate energetică pentru întreaga țară.

”Nu se va întâmpla nimic rău prin preluarea operării Sistemului Național de Transport al Rep. Moldova, din contră, se va accelera ritmul de racordare a localităților la gaze atât pentru consumatorii casnici, cât și pentru cei industriali, va crește gradul de securitate în aprovizionare cu gaze pentru iarna viitoare și pentru anii următori”, a declarat Ion Sterian.

Amintim că Transgaz România, prin Vestmoltransgaz, operează gazoductul Iași - Ungheni-Chișinău, devenit, cel mai strategic obiectiv de infrastructură energetică al Rep. Moldova, în contextul războiului de agresiune nejustificat al Rusiei în Ucraina.

Preluarea operațiunilor de transport gaze în Republica Moldova este un pas important în securizarea energetică a statului și eliminarea unuia dintre cele mai mari impedimente în implementarea directivei europene în domeniul gazelor și reducerea considerabilă a dependenței de un singur furnizor, potrivit experților economici de la Chișinău.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.