"Momentul 28 august 2014 poate fi benefic statului de Drept"

Autor: Radu Pop, Colaborator

Publicat: 28-08-2014

Actualizat: 28-08-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Evenimentul Zilei:

Joi, 28 august 2014, Guvernul Victor Ponta a aprobat Ordonanţa de urgenţă prin care timp de 45 de zile două articole ale unei legi sunt suspendate pentru ca PSD să poată fura Opoziţiei primarii necesari victoriei candidatului PSD la scrutinul prezidenţial. Asta în ciuda protestelor Opoziţiei, ale presei independente, în ciuda bombănelilor venite de la ambasadele SUA şi Angliei. Dacă de pe acum, cînd n-are toată Puterea, PSD nu ţine cont de protestele Opoziţiei, de criticile din presa independentă şi din societatea civilă, adoptînd o lege care-i să-i legalizeze fărădelegile, la ce să ne aşteptăm cînd candidatul Penalilor, Victor Ponta va ajunge la Cotroceni?! 
Dacă românii mai pot tresări la rînjetul scurt al Răului, momentul 28 august 2014 poate fi benefic statului de Drept. Convinşi că aşa va arăta România după ce PSD va cuceri şi Preşedinţia, românii ar trebui să iasă la vot pentru a vota împotriva lui Victor Ponta, candidatul Penalilor din PSD.

Digi24:

Business class aterizează în avioanele low cost. Tot ce e opusul conceptului de zbor la preţ redus este introdus ca alternativă de RyanAir, o companie care are zboruri şi în România. Companiile low-cost îşi schimbă strategia şi faţa pentru că pasagerii sunt nemulţumiţi de calitatea slabă a serviciilor şi de costurile suplimentare pe care trebuie să le plătească la aeroport. Biletele ieftine nu mai sunt de ajuns. Aceste schimbări care intervin la o companie sau alta sunt importante pentru că în această industrie există efectul de contagiune. Când unul dintre concurenţi adoptă o politică diferită, rivalii o copiază parţial sau integral astfel încât să acopere orice cerere. Preţul unui bilet la ceea ce Ryan Air numeşte Business Plus începe de la 70 de euro, iar pasagerii vor avea dreptul la un loc cu spaţiu mai mare la picioare, la un bagaj de cală şi prioritate la îmbarcare în unele aeroporturi. În mare, este vorba de serviciile incluse în preţ la o companie de linie. Doar că biletele vor fi în continuare mai ieftine, dar locurile limitate.

RFI:

Virajul social-liberal al noului guvern francez are ca efect o profundǎ diviziune în sînul stîngii. Unii comentatori considerǎ chiar cǎ asistǎm la o descompunere fǎrǎ precedent a stîngii franceze, în absenţa unui lider capabil sǎ o federeze. Situaţiile de crizǎ au acest unic aspect pozitiv, şi anume cǎ furnizeazǎ, cel puţin în Franţa, materie pentru un mare spectacol mediatic şi declanşeazǎ analize interesante. Editorialiştii s-au întrecut pe ei înşişi în a gǎsi titluri rǎsunǎtoare susceptibile sǎ capteze miza remanierii guvernamentale şi efectele acesteia. In Libération, analistul Alain Duhamel nu ezitǎ sǎ-şi intituleze un editorial "Sinuciderea stîngii". In materie de pesimism însǎ premiul întîi ar trebui sǎ-i revinǎ revistei Le Point care îşi intituleazǎ un dosar, pe prima paginǎ, în felul urmǎtor: "Cine poate salva Franţa?". Pentru a pune puţinǎ ordine în zona factualǎ sǎ precizǎm cǎ într-adevǎr, stînga francezǎ este în plinǎ crizǎ ideologicǎ, filozoficǎ şi chiar identitarǎ. Depǎşitǎ istoric de evenimente, pentru idealurile stîngii mondializarea a venit ca o cǎmaşǎ de forţǎ. Dacǎ în urmǎ cu 30 de ani mai puteau fi avansate, de cǎtre comunişti, troţkişti, sau social-democraţi, revendicǎri susceptibile sǎ influenţeze guvernele, şi chiar sǎ fie adoptate de parlamente, acum unele dintre idealurile lor, în ciuda bunelor intenţii, se izbesc de practici economice devenite planetare. Aşa-zişii social-liberali sunt consideraţi în prezent, de stînga idealistǎ şi tradiţionalǎ, drept adevǎraţi trǎdǎtori şi aliaţi ai patronatului.
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri