Guvernul Marii Britanii ia în calcul o lege specială care să îl elimine pe Andrew Mountbatten-Windsor din linia de succesiune la tron, potrivit BBC, scrie Mediafax. Inițiativa apare în contextul controverselor majore legate de fratele regelui Charles al III-lea și al anchetelor în care este implicat.
Deși i-au fost retrase titlurile regale, inclusiv cel de prinț, în octombrie anul trecut, Andrew rămâne în prezent al optulea în ordinea succesiunii la coroana britanică.
Eliberat după 11 ore de arest
Joi seară, Andrew Mountbatten-Windsor a fost eliberat după aproximativ 11 ore de la reținere, în timp ce ancheta continuă. Acesta este suspectat de abuz în funcție publică, acuzații pe care le neagă.
Vineri, mai multe echipaje de poliție au fost observate la Royal Lodge, reședința sa din Windsor, unde autoritățile ar urma să efectueze percheziții până la începutul săptămânii viitoare.
Presiuni politice pentru o lege specială
Propunerea de eliminare din linia de succesiune a fost susținută de parlamentari din mai multe partide, inclusiv Liberal-Democrați și SNP.
În schimb, unii deputați laburiști - inclusiv critici ai monarhiei - consideră că o astfel de măsură ar putea fi inutilă, argumentând că este extrem de puțin probabil ca fostul Duce de York să ajungă vreodată pe tron.
Procedură complicată la nivel internațional
O eventuală schimbare a ordinii succesiunii nu poate fi făcută unilateral. Ar fi necesară o lege adoptată de Parlamentul britanic - atât de Camera Comunelor, cât și de Camera Lorzilor - dar și acordul tuturor statelor din Commonwealth care îl au pe regele Charles al III-lea ca șef de stat, deoarece modificarea ar afecta și propriile lor linii de succesiune.
Ultima excludere din linia de succesiune prin act parlamentar a avut loc în 1936, după abdicarea regelui Edward al VIII-lea, când au fost eliminați și descendenții săi.





























Comentează