Monetăria Regală a Marii Britanii emite o monedă comemorativă dedicată lui Freddie Mercury

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 18-11-2025 19:46

Article thumbnail

Sursă foto: Rock Pasta

Freddie Mercury a fost celebrat printr-o monedă emisă de Monetăria Regală a Marii Britanii (Royal Mint), despre care sora regretatului solist al trupei Queen a declarat că ar fi "însemnat enorm" pentru el, relatează marţi DPA/PA Media, potrivit Agerpres.

Designul monedei îl înfăţişează pe carismaticul showman în timp ce cântă şi include semnătura lui.

Detaliile de pe monedă evocă talentul extraordinar al lui Mercury prin intermediul unor elemente de design atent elaborate, a declarat Monetăria Regală.

Unele monede includ şi elemente colorate, cum ar fi jacheta galbenă purtată de cântăreţ în timpul celebrului concert Live Aid, şi surprind energia sa vibrantă.

Moneda a fost lansată în acelaşi an în care se aniversează 40 de ani de la concertul Live Aid, din 1985, precum şi 40 de ani de la lansarea albumului solo de studio al lui Mercury, "Mr Bad Guy".

Moneda poate fi achiziţionată începând de marţi de pe site-ul web al Monetăriei Regale.

Sora lui Freddie Mercury, Kashmira Bulsara, a vizitat sediul Monetăriei Regale pentru a bate prima monedă din această serie. "Baterea primei monede la Royal Mint a fost, pentru mine, un moment de mare emoţie şi mândrie. Freddie ar fi fost absolut încântat să se vadă onorat în acest fel şi să ştie că familia sa a contribuit la înfăptuirea acestui omagiu", a spus ea.

"El a avut întotdeauna un foarte mare respect pentru tradiţiile şi instituţiile britanice, iar faptul că Royal Mint îi celebrează moştenirea cu o atât de frumoasă măiestrie ar fi însemnat enorm pentru el. Moneda surprinde perfect pasiunea sa şi bucuria pe care a adus-o milioanelor de oameni prin muzica lui", a adăugat sora regretatului artist.

Freddie Mercury, apreciat de generaţii de fani pentru hituri precum "A Kind of Magic, "We Will Rock You", "I Want to Break Free", "We Are the Champions", "Don't Stop Me Now" şi "Bohemian Rhapsody", a murit în 1991.

Printre alţi artişti cărora Monetăria Regală a Marii Britanii le-a dedicat monede comemorative din seria "Legende ale muzicii" se numără David Bowie, George Michael, Shirley Bassey şi Paul McCartney.

Monetăria Regală va dona o versiune din aur a monedei către Mercury Phoenix Trust, organizaţia caritabilă pentru combaterea SIDA fondată în memoria artistului. Organizaţia va scoate la licitaţie piesa în lunile următoare, continuând misiunea lui Freddie Mercury de a sprijini persoanele afectate de HIV şi SIDA.

Preţurile monedelor dedicate lui Freddie Mercury variază între 18,50 de lire sterline şi 29,50 de lire sterline. Moneda de aur are preţul de 9.350 de lire sterline, iar cea de argint are preţul de 144,50 de lire sterline.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri