Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Monica Anisie senator PNL: "Trecutul continuă să ne inspire și pe noi astăzi să ne păstrăm identitatea de limbă și cultură în concertul statelor europene"

Facebook
monica anisie
Monica Anisie senator PNL, a postat un mesaj de Ziua Unirii Principatelor Romane.
"La 24 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza era ales Domn al Țării Românești, după ce mai devreme  cu câteva zile devenise Domnitor al Moldovei. Se făcea, astfel, printr-o mutare ingenioasă a clasei politice din cele două Principate Române, un prim pas spre înfăptuirea dorinței generației pașoptiste: formarea statului național român.
Rămânem și în prezent mișcați de cuvintele cu care omul politic și de cultură Mihail Kogălniceanu saluta alegerea lui Alexandru Ioan Cuza: „Alegându-te pe tine Domn în țara noastră, am voit să arătăm lumii ceea ce toată țara dorește: la legi nouă, om nou... Fii, dar, omul epocii...fă ca legea să fie tare, iar Tu, Măria Ta, ca Domn, fii bun, fii blând, fii bun mai ales pentru cei pentru care mai toți Domnii au fost nepăsători sau răi!”
Reformele lui Alexandru Ioan Cuza, printre care și reforma învățământului, care impunea alfabetul latin în grafia oficială, au înscris noul stat pe orbita țărilor europene.
Nu pot să nu mă emoționez, de fiecare dată, la efervescența de patriotism, entuziasm civic și spiritul reformator ale acelor timpuri, atât de bine reflectate în poemul-manifest al lui Vasile Alecsandri, Hora Unirii. Îndemnul „Hai să dăm mână cu mână!” a purtat acest popor spre Marea Unire, desăvârșită la Alba Iulia, în 1 Decembrie 1918.
Trecutul continuă să ne inspire și pe noi astăzi să ne păstrăm identitatea de limbă și cultură în concertul statelor europene. Un profund respect înaintașilor noștri!" a scris Presedintele PNL Sector 2.

 

Conţinutul acestui site nu reprezintă poziţia oficială a Secretariatului General al Guvernului - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.