Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Monica Macovei o SOMEAZĂ pe judecătoarea Dana Gîrbovan: 'Să vină cu dovezi'

timpolis.ro
dana girbovan

Europarlamentarul Monica Macovei a negat că ar fi spus în urmă cu câţiva ani că ''Victor Ponta este şantajabil cu ajutorul informaţiilor care se găsesc în arhiva SIPA'', aşa cum susţine judecătorul Dana Gîrbovan, preşedinte al UNJR, fostul ministru al Justiţiei cerându-i acesteia să vină cu dovezi.

"Îi solicit dnei Dana Gîrbovan să aducă dovezi pentru declaraţia cu care este citată în presă, şi anume: 'Cel mai grav este faptul că aceste informaţii se pot folosi şi acum, evident în mod ilegal. Monica Macovei a declarat la vremea respectivă, înainte să se sigileze arhiva, că domnul Ponta este şantajabil cu ajutorul informaţiilor care se găsesc acolo'", afirmă Monica Macovei.

Citește și: Ucrainenii fac mișto de ruși după incidentul cu oile românești care au scufundat o navă rusească de război / VIDEO

Aceasta precizează că s-a referit la Victor Ponta în legătură cu SIPA pe 14 octombrie 2014, "adică la circa nouă ani de la sigilarea arhivei SIPA, în timpul campaniei prezidenţiale, când apăruse informaţia că Victor Ponta ar fi fost ofiţer acoperit SIE".

"În declaraţia mea din octombrie 2014 puneam în discuţie modul în care Rodica Stănoiu folosea, probabil, SIPA şi informaţiile din arhivă, despre care apăruseră alegaţii în spaţiul public încă din 2005, motiv pentru care am şi luat decizia de a desfiinţa SIPA şi a sigila arhiva. În niciun caz nu am afirmat că am informaţii din arhiva SIPA şi că Victor Ponta ar putea fi şantajat astfel", arată Macovei.

Citește și: Ce a pățit mama denaturată care și-a supus fiica de 6 ani la orgii

Monica Macovei spune că nu se aştepta ca un magistrat, care conduce o asociaţie a judecătorilor, "să intre într-un joc cu informaţii nereale şi insinuări, care are ca scop decredibilizarea justiţiei şi atacarea magistraţilor".

"Ar fi regretabil ca un judecător să fie manipulat sau de rea-credinţă", conchide europarlamentarul.

Citește și: S-au îmbogățit din prostituție de lux

În 2014, Monica Macovei spunea: ''Dovada că Ponta a fost ofiţer acoperit? Poate caută cineva şi prin arhiva SIPA. Dacă vrem dovada că Ponta a fost ofiţer acoperit sugerez să căutăm şi în arhiva SIPA. (...) Astfel de informaţii, de care colaboratoarea Securităţii, Rodica Stănoiu, se folosea, probabil, pentru a şantaja magistraţi, erau obţinute, evident, şi din interiorul magistraturii, de judecători sau procurori ofiţeri acoperiţi. Ponta a ajuns la Parchetul General exact în perioada când era ofiţer acoperit, deşi nu îndeplinea condiţiile legale, deci prin eludarea legii, printr-un ordin de ministru al Rodicăi Stănoiu, colaboratoare a Securităţii".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.