Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Monica Niculescu s-a calificat în turul doi la Indian Wells după ce a bătut-o pe Sorana Cârstea

www.romaniatenis.ro
Monica Niculescu

Monica Niculescu s-a calificat, miercuri, în runda a doua a turneului WTA Premier de la Indian Wells (California), dotat cu premii totale de 6.993.450 dolari, după ce a dispus cu 4-6, 6-3, 6-1 cu compatrioata sa Sorana Cîrstea. Niculescu (29 ani, 45 WTA) s-a impus într-o oră și 50 de minute și are acum 5-2 în meciurile directe cu Sorana (26 ani, 66 WTA), după ce precedenta lor confruntare a avut loc tocmai în 2010, la Montreal, în optimi, Monica impunându-se cu 6-3, 6-3.

Monica va juca în turul secund cu elvețianca Timea Bacsinszky, cap de serie numărul 15. Românca, care și-a asigurat un cec de 22.325 dolari și 35 de puncte WTA, are avantaj în meciurile directe cu Bacsinszky, 4-3, dar elvețianca s-a impus în ultimele două confruntări, 1-6, 7-5, 6-2 în 2015, în optimi la Wimbledon, și anul trecut, la același turneu, în runda a doua, cu 4-6, 6-2, 6-1. La dublu, Monica Niculescu va face pereche cu Christina McHale (SUA), cele două urmând să joace în primul tur contra principalelor favorite, Bethanie Mattek-Sands (SUA)/Lucie Safarova (Cehia).

Simona Halep este a patra favorită a turneului (pe care l-a câștigat în 2015, n. red.), urmând să joace direct în turul al doilea cu învingătoarea dintre croata Dona Vekic și americanca Alison Riske. La ediția de anul trecut, Simona a fost învinsă în sferturile de finală de americanca Serena Williams, cu 6-4, 6-3. Irina Begu a fost desemnată cap de serie numărul 29 și va intra direct în turul al doilea, urmând să o întâlnească pe câștigătoarea dintre americanca Louise Chirico și italianca Francesca Schiavone, venită din calificări, conform Agerpres. Patricia Țig a venit din calificări și va juca în primul tur cu Mariana Duque Marino (Columbia), venită și ea din faza preliminară.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.