Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Monumentul 'Aripi', dedicat luptei anticomuniste, inaugurat în cadrul unui eveniment european

jurnalul.ro
monumentul aripi

În memoria luptătorilor din rezistența anticomunistă 1945 -1989 din România și din Basarabia, în 30 mai 2016, în prezența unor personalități din țară și din străinătate, va fi inaugurat Monumentului ”Aripi”, amplasat în Piața Presei Libere.

Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi, normativele de cheltuieli pentru desfășurarea acestui eveniment. Finanțarea cheltuielilor aferente se suportă din bugetul Secretariatului de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945 – 1989.

Monumentul Aripi, care va fi amplasat în Piața Presei Libere, a fost ridicat în semn de recunoștință față de victimele dictaturii comuniste din România, pentru a omagia demnitatea celor care s-au jertfit în lupta împotriva comunismului.

La dezvelirea și sfințirea monumentului sunt invitați reprezentanți ai Comitetului de Conducere al INTER-ASSO, organizație internațională ce reprezintă foștii deținuți politici din Albania, Bosnia, Herțegovina, Cehia, Croația, Estonia, Germania, Letonia, Lituania, Republica Moldova, Slovacia și Slovenia.

Evenimentul are loc la inițiativa Fundației pentru Democrație, a cărei președinte este Emil Constantinescu, Primăriei București și Secretariatului de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945 – 1989.

Monumentul "Aripi", dedicat luptei anticomuniste, este reprezentat sub forma a trei aripi realizate din oţel inoxidabil, cântăreşte peste 100 de tone şi are o înălţime de peste 20 de metri. Autorul monumentului este sculptorul Mihai Buculei, al cărui tată a fost deţinut politic la Aiud.

Ințiativa construirii monumentul "Aripi" aparține Asociaţiei Foştilor Deţinuţi, iar demararea efectivă a proiectului a început în 2003, în urma unui concurs de soluții organizat de Ministerul Culturii, iar realizarea lui a durat foarte mult mai ales din cauza aspectelor tehnice implicate de un proiect de o asemenea anvergură.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.