Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Monumentul dedicat poetului Mihai Eminescu, inaugurat pe 30 noiembrie, de Sfântul Andrei

mihai eminescu

Un monument dedicat poetului naţional Mihai Eminescu va fi dezvelit la sfârşitul acestei luni în oraşul staţiune Covasna.

Consilierul local Nicolae Enea, care a iniţiat acest proiect împreună cu soţia sa, a anunţat pe Facebook că inaugurarea bustului va avea loc pe 30 noiembrie, de sărbătoarea Sfântului Andrei, ocrotitorul României, informează Agerpres.

Potrivit acestuia, bustul a fost realizat din bronz de sculptorul Ioan Cândea din Sibiu, iar costurile lucrării au fost acoperite exclusiv din donaţii şi sponsorizări. Primăria Covasna contribuind cu 15.000 de lei la realizarea soclului.

"În urmă cu câţiva ani, la propunerea mea, a fost dezvelit un bust al lui Avram Iancu, acum va fi dezvelit bustul poetului Mihai Eminescu şi aş dori să realizăm şi un bust al lui Decebal. Sunt trei simboluri importante pentru comunitatea românească din oraşul nostru", a declarat pentru AGERPRES, dr. Nicolae Enea, director medical la Spitalul de Cardiologie din localitate.

În Voineşti-Covasna mai există câteva monumente de for public reprezentative pentru comunitatea românească din zonă, printre acestea numărându-se bustul episcopului Iustinian Teculescu, născut în această localitate în data de 1 noiembrie 1865.

De asemenea, în contextul aniversării a 100 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri din 1 Decembrie 1918, în Parcul Tineretului din Voineşti-Covasna a fost amplasat un grup statuar reprezentându-i pe Regele Ferdinand, Regina Maria, Iuliu Maniu şi I.C. Brătianu, la iniţiativa consilierilor Gheorghe Tabalai şi Ovidiu Manea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.