Moscova a fost condamnată la CEDO pentru criza ostaticilor din Beslan

Autor: Cristian Gheorghe

Publicat: 13-04-2017

Actualizat: 13-04-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Rusia nu a protejat dreptul la viaţă al celor 330 de persoane, între care 186 de copii, care au murit în asaltul asupra unei şcoli din Beslan şi a dovedit 'deficienţe grave' în ceea ce priveşte modalitatea în care a soluţionat criza ostaticilor, a decis Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a condamnat joi Moscova la plata a 3 milioane de euro, informează AFP şi EFE, conform agerpres.

Autorităţile ruse nu au reuşit să prevină luarea de ostatici de la o şcoală din Beslan, în Osetia de Nord, de către un comando de rebeli proceceni, au dovedit 'deficienţe grave' în 'pregătirea şi controlul operaţiunii de securitate' şi au folosit disproporţionat forţa în timpul asaltului, a stabilit CEDO.

Clipe de PANICĂ pentru preşedintele Venezuelei. A fost ATACAT cu pietre şi ouă

Potrivit sentinţei, CEDO a constatat încălcări în domeniul securităţii prin lipsă de acţiune, cu toate că ameninţarea era cunoscută, deficienţe grave în anchetă, eşecul de a reduce riscurile în timpul operaţiunii de salvare şi excesul de forţă la care au recurs trupele de securitate.

Curtea de la Strasbourg a fost sesizată de 409 cetăţeni ruşi, unii dintre ei fiind luaţi ostatici şi/sau răniţi, iar alţii făcând parte dintre rudele victimelor.

BBC aminteşte că separatişti ceceni au luat ostatice peste 1.000 de persoane în şcoala din Beslan, în marea lor majoritate copii. O anchetă deschisă în Rusia a ajuns de ani de zile într-un punct mort. Nicio oficialitate rusă nu a fost făcută răspunzătoare pentru numărul mare de morţi. Ostaticii au fost îngrămădiţi în sala de sport a şcolii, sub explozibili care fuseseră atârnaţi de coşurile de basket. Atacatorii cereau retragerea trupelor ruse din Cecenia.

Timp de mai bine de un deceniu, supravieţuitori şi rude ale victimelor s-au întrebat dacă luarea de ostatici ar fi putut fi prevenită şi de ce a trebuit să moară atât de mulţi oameni în operaţiunile de salvare. Supravieţuitorii sunt de părere că numărul mare al victimelor este consecinţa folosirii excesive a forţei de către trupele ruse.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri