Ministrul de externe rus Serghei Lavrov şi-a exprimat vineri preocuparea cu privire la linia ''puţin constructivă'' a Uniunii Europene (UE), în comentarii ale sale despre strategia europeană de rezistenţă şi contracarare evocată miercuri de şeful diplomaţiei europene Josep Borrell, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.
''Ne exprimăm preocuparea cu privire la linia pe care se înscrie UE'', a spus Lavrov în timpul unei conferinţe de presă comune la Moscova cu omologul său belarus Vladimir Makei. Şeful diplomaţiei ruse a estimat că abordarea Uniunii Europene nu poate fi calificată drept constructivă ''atât timp cât sunt menţionaţi termeni precum ''rezistenţă, contracarare şi compromisuri''''.
În prezentarea unui document ce va fi supus aprobării liderilor statelor UE la summitul european din 24-25 iunie, Josep Borrell a sugerat o nouă abordare strategică a relaţiilor cu Rusia, care să urmărească simultan limitarea şi respingerea provocărilor venite dinspre Moscova, precum şi căutarea de compromisuri, inclusiv printr-o ''mai bună utilizare'' a unor instrumente cum ar fi tranziţia energetică spre o diminuare a consumului de gaze, ceea ce ar afecta economic Rusia diminuându-i veniturile din exportul de gaze.
Pe de altă parte, la conferinţa de presă cu omologul său belarus, şeful diplomaţiei ruse a susţinut că ţările lor sunt supuse unui război hibrid.
''Ne continuăm interacţiunea în condiţii foarte complicate. Cele două ţări ale noastre sunt supuse unei presiuni externe serioase care apelează la instrumente ilegitime, unilaterale de aşa-zisă descurajare. Metode de război hibrid sunt folosite împotriva noastră, începând cu sancţiunile unilaterale şi terminând cu campanii murdare de informare'', a spus Lavrov, potrivit agenţiei BelTA.
''Având în vedere poziţia agresivă a colegilor noştri occidentali, am convenit să ne coordonăm eforturile în vederea consolidării suveranităţii statale a Rusiei şi Belarusului şi asigurării securităţii naţionale a ţărilor noastre prin eforturi comune pe baza acordurilor de drept internaţional în vigoare'', a mai menţionat ministrul rus.
Preşedinţii rus şi american, Vladimir Putin şi Joe Biden, s-au întâlnit miercuri la Geneva pentru a calma tensiunile dintre ţările lor. Deşi amândoi au evocat după summit discuţii într-o atmosferă pozitivă, nu au anunţat nicio iniţiativă concretă, în afară de reîntoarcerea la post a ambasadorilor rus şi american la Washington şi, respectiv, Moscova, sau revenirea la masa negocierilor pentru reducerea arsenalelor nucleare.
Moscova acuză că UE a declanșat un război hibrid împotriva Rusiei și Belarusului
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

0
Havana grațiază peste două mii de persoane în urma presiunilor SUA
0

6
Atenţionare de călătorie pentru Ungaria: Interdicţie de circulaţie aplicabilă vehiculelor de peste 7,5 tone
6

329
Se pregătește o intervenție în forță pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz - Statele din Golf cer aprobarea ONU
329

8
Donald Trump impune noi taxe vamale pentru medicamente şi le modifică pe cele pentru metale
8

45
Atentat la bordul unui tren de mare viteză din Germania - Un bărbat a detonat dispozitive explozive înainte de a fi imobilizat
45

36
Iranul instituie un ”punct de taxare” pentru petroliere în Strâmtoarea Ormuz
36

1.134
Rusia intră în ecuația crizei din Ormuz: Ce garanții a obținut Serghei Lavrov în urma discuției cu Abbas Araghchi pe fondul tensiunilor cu SUA și Israel
1.134

3.534
Cutremur la vârful Armatei SUA: Hegseth îl demite pe șeful Statului Major, în plin război în Iran
3.534

2.411
Povestea lui Goliat, pus în practică de Iran în războiul cu SUA: cum câștigă de fapt Teheranul un război aparent pierdut / „Voi aveţi ceasurile, noi avem timpul”
2.411

4.024
Mobilizare globală! Aproximativ 40 de țări cer „redeschiderea imediată şi necondiţionată” a Strâmtorii Ormuz și amenință Iranul cu sancțiuni
4.024

2.038
Adio evenimente cu baloane? Ce dezvăluie o analiză surprinzătoare
2.038

107
JD Vance va călători în Ungaria pentru a-l susţine pe Viktor Orban înainte de alegeri
107

3.296
'Nu vom accepta apeluri, nici pretenții, nici șantajul': Ungaria sfidează cererea Comisiei Europene în plină criză a carburanților
3.296















Comentează