Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Moscova anunță 'măsuri fără precedent' în Insulele Kurile

kurile

Rusia a luat 'masuri fara precedent' pentru consolidarea bazelor sale militare în regiunea arctica si în insulele Kurile, aflate în centrul unei dispute teritoriale între Moscova si Tokyo, a anuntat vineri Ministerul Apararii rus, citat de AFP, RIA Novosti si Xinhua.

'Pentru a împiedica aparitia celei mai mici amenintari, guvernul si Ministerul Apararii au luat masuri fara precedent destinate dezvoltarii infrastructurii militare' si reînarmarii trupelor din Orientul Îndepartat, a declarat general-colonelul Serghei Surovikin, comandantul Districtului militar din nord-estul extrem al Rusiei, într-un comunicat, citat de agentiile ruse de presa.

'Dezvoltarea infrastructurii militare din zona arctica si insulele Kurile va fi prioritara în perioada 2016-2020', a precizat el pentru agentia de presa Interfax, adaugând ca aceasta decizie a fost luata la sfârsitul lunii martie.

Relatiile între Rusia si Japonia sunt afectate de disputa privind cele patru insule din arhipelagul Kurile, anexate de URSS la sfârsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial si care sunt revendicate în continuare de catre Japonia, fapt ce a împiedicat pâna astazi semnarea unui tratat de pace între cele doua state.

Negocierile cu privire la cele patru insule vulcanice, denumite Teritorii de Nord în Japonia, au intrat în blocaj dupa anexarea peninsulei ucrainene Crimeea de catre Rusia în martie 2014, act condamnat de Tokyo si de catre Occident.

Generalul Surovikin a anuntat, în acelasi timp, lansarea unei expeditii, sub egida Ministerului Apararii, formata din sase nave si 200 de participanti, pentru studierea posibilitatii crearii în arhipelag a unei baze navale pentru Flota rusa din Pacific.

La începutul lunii, dupa discutiile de la Soci, în sudul Rusiei, cu presedintele rus Vladimir Putin, premierul japonez Shinzo Abe a spus ca 'simte un progres' spre un tratat de pace cu Rusia.

Rusia a provocat în repetate rânduri iritarea autoritatilor nipone, în special prin constructia unor instalatii militare pe doua dintre insulele disputate. În luna martie, Moscova a anuntat desfasurarea unor sisteme de aparare de coasta si drone în arhipelag.

AGERPRES

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.