Rusia solicită acces consular la fostul agent dublu rus Serghei Skripal şi la fiica sa Yulia, otrăviţi cu agentul neurotoxic Noviciok pe 4 martie 2018 la în Salisbury, a declarat luni adjunctul ambasadorului rus la ONU Dimitri Polianski, transmite AFP preluată de Agerpres.
"Nu ştim în continuare cine a provocat această otrăvire, de ce şi cum", a deplâns situaţia diplomatul rus în cadrul unei conferinţe de presă dedicată acestui caz, care a condus la expulzarea reciprocă de diplomaţi de către Londra şi aliaţii săi, pe de o parte, şi Moscova pe de altă parte, precum şi la sancţiuni economice americane şi europene.
"Unde sunt Skripal? Mai trăiesc? Nu avem absolut nicio informaţie", a continuat Dimitri Polianski, referindu-se la o posibilă "detenţie forţată" sau "răpire" a acestora.
Londra a dat asigurări că atât Serghei Skripal cât şi fiica sa Yulia sunt în viaţă şi nu se află în detenţie sau în custodia autorităţilor britanice.
Ei sunt "cetăţeni liberi" care "nu vor să vadă guvernul rus". Nu putem acorda permisiunea realizării unei vizite consulare atunci când persoana în cauză nu este reţinută şi refuză, a precizat un oficial britanic, sub condiţia anonimatului, adăugând că cei doi au cerut respectarea vieţii private.
Susţinute de statele occidentale, autorităţile britanice au acuzat Moscova că se află în spatele otrăvirii fostului agent dublu. Un mandat european de arestare a fost emis pe numele a doi cetăţeni ruşi, Alexander Petrov şi Ruslan Bocirov - posibil pseudonime - suspectaţi de comiterea atacului şi prezentaţi drept membri ai serviciului militar rus de informaţii GRU.
Serghei Skripal şi fiica sa au fost spitalizaţi în comă, recuperându-se ulterior, potrivit Londrei, care refuză însă să ofere orice fel de detalii despre situaţia lor actuală.
"Sunt o mulţime de mistere" în acest caz, a declarat adjunctul ambasadorului rus, care a negat din nou orice responsabilitate a Moscovei şi a subliniat că "nicio dovadă definitivă" nu a adusă în sprijinul acuzaţiilor. "Nu avem nimic de-a face cu această poveste", a subliniat Polianski.
"Dorim să avem acces la concetăţenii noştri", a mai declarat diplomatul rus. Dacă Serghei Skripal şi fiica lui nu vor să vorbească cu consulul rus din Marea Britanie "este dreptul lor", dar să îi comunice acest lucru într-o întâlnire fizică directă, nu prin înregistrări video sau documente. "Ar trebui să avem acces consular, dacă sunt în viaţă", a insistat el.
Moscova solicită Londrei permiterea accesului consular la familia Skripal
București
6°C
Articole Similare

3.292
Scene șocante la înmormântarea secretarului Consiliului Suprem de Apărare al Iranului: A fost îngropat fără cap
3.292

1.227
Tensiunile din Orientul Mijlociu lovesc turismul: Hotelurile de lux din Dubai scad prețurile
1.227

2.569
Teheranul ridică miza războiului: Iranul anunță strategia "ochi pentru ochi" în conflict
2.569

2.960
După Donald Trump, acum și un lider din UE vrea să facă personal pace între Rusia și Ucraina: Cere mandat de la UE să rezolve el conflictul
2.960

121
Este scandal mare în SUA: Departamentul de Justiţie face apel, după blocarea citaţiilor în ancheta penală referitoare la şeful Fed
121

2.749
Ucraina a lovit Rusia în Marea Neagră: Două nave au fost distruse
2.749

68
Israelul a efectuat 400 de valuri de bombardamente în Iran de la începutul războiului: Sunt cel puțin 1.230 de morți
68

61
Șeful ONU spune că Israelul a ucis peste 820 de civili libanezi, între care 106 copii: Ordinele de evacuare israeliene încalcă legea internaţională
61

3.213
Ar fi bomba anului: Se ia în calcul interzicerea lui Donald Trump la JO de la Los Angeles
3.213

87
Cubanezii au atacat un birou al Partidului Comunist într-o revoltă rară, cauzată de penele de curent
87

87
Ungaria a introdus o plafonare a prețului combustibilului, iar aprovizionarea cu energie se confruntă cu o dublă amenințare
87

2.023
Românii din Ucraina, prudenți după discuțiile dintre Nicușor Dan și Zelenski: 'Marea noastră dorință este...' / Ce garanții cer
2.023

4.998
Iranul schimbă tactica: Este prima țară din istorie care atacă cu drone... bănci din țări străine
4.998
















Comentează