Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Moscova spune că soldaţii turci prinşi în focul armatei siriene se aflau printre 'terorişti'

Middle East Monitor
armata siriana

Soldaţii turci prinşi în focul armatei siriene se aflau printre 'unităţile combatante ale grupărilor teroriste', a explicat vineri Ministerul Apărării rus, la o zi după ce cel puţin 33 de militari turci şi-au pierdut viaţa într-un atac în Siria, potrivit AFP, citată de Agerpres

'Militarii turci, aflaţi în cadrul unităţilor combatante ale grupărilor teroriste, au fost prinşi în focul soldaţilor sirieni' în provincia Idlib, a declarat ministerul, indicând că Turcia nu a comunicat prezenţa trupelor sale în zona vizată şi că acestea 'nu ar fi trebuit să se afle acolo'.

'Forţele aeriene ale Rusiei nu au fost utilizate în această zonă', susţine Ministerul rus al Apărării în comunicatul său.

În virtutea unui acord ruso-turc, forţele turce prezente în provincia Idlib ar trebui să comunice poziţiile lor Rusiei, aliată a regimului sirian, cu scopul de a se evita incidentele armate. Ceea ce, potrivit Moscovei, nu a fost făcut joi, fapt ce a dus la moartea a cel puţin 33 de soldaţi turci.

Ministerul a mai spus că, de îndată ce Rusia a fost informată despre prezenţa militarilor Ankarei în zonă, ea a luat 'toate măsurile pentru o încetare totală a focului de partea siriană, asigurând evacuarea în siguranţă a morţilor şi răniţilor pe teritoriul Turciei'.

Joi seara, Ministerul Apărării rus a acuzat Turcia de încălcarea acordului asupra Siriei prin susţinerea rebelilor cu tiruri de artilerie şi drone în zona Idlib.

Ministerul, citând un reprezentant rus pentru Siria, Oleg Juravliov, a declarat că o dronă turcă a fost doborâtă marţi, în timp ce traversa frontiera pentru a lovi trupele siriene.

Citeşte şi: ICCJ stabileşte termen de două luni în procesul lui Mircea şi Vlad Cosma, în care trebuie să stabilească definitiv unde se va rejudeca dosarul

Cele două ţări au încheiat în 2018 la Soci (Rusia) un acord prevăzând încheierea luptelor şi instituirea unor posturi de observare turceşti în regiunea Idlib, dar acest aranjament s-a spulberat în ultimele săptămâni, iar cele două părţi îşi pasează una alteia responsabilitatea.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a condamnat joi seara 'loviturile aeriene oarbe ale regimului sirian şi aliatului său rus' în provincia Idlib şi a lansat un apel la 'detensionare', după moartea a cel puţin 30 de militari turci în bombardamente atribuite de Ankara Damascului.

Stoltenberg a purtat o discuţie joi seară cu ministrul de externe turc, Mevlüt Cavusoglu, a cărui ţară este membră NATO, a declarat purtătoarea de cuvânt a Alianţei, Oana Lungescu, citată de AFP.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, îşi exprimase şi el joi seara 'profunda îngrijorare' faţă de escaladarea confruntărilor în nord-vestul Siriei, cerând din nou o încetare a focului în regiune, potrivit Reuters.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.