Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a comentat luni referitor la ancheta „mită de un milion de euro”. Oficialul Guvernului a evitat să ofere detalii concrete despre investigație, precizând că procurorii vor comunica public etapele dosarului „în perioada următoare”.
„Nu o să dau mai multe detalii acum, o să mai fie chestii pe care o să le vedeți în perioada care urmează”, a spus ministrul Apărării, subliniind că nu poate comenta un caz aflat în cursul anchetei.
El a adăugat că justiția trebuie lăsată să-și urmeze cursul firesc și că poziția sa rămâne fermă în fața corupției.
„Eu nu o să dau mai multe detalii dintr-un dosar aflat pe masa procurorilor. De aici încolo justiția își va face treaba și eu, alături de colegii mei, nu o să ne dăm un milimetru la o parte din fața corupților.”, a precizat acesta, notează Mediafax.
„Anticorupția ne definește”
În declarația sa, Ionuț Moșteanu a amintit momentul în care s-a implicat în politică, la scurt timp după tragedia de la Colectiv, afirmând că acel episod a fost un punct de cotitură pentru mulți dintre actualii lideri ai formațiunii din care face parte.
„Am intrat în politică acum vreo 10 ani, dacă țineți minte, în momentul post-Colectiv, când din cauza corupției au murit oameni.
Și ăla e momentul care ne-a adus pe noi cumva din toate păturile sociale și am intrat atunci în partidul lui Nicușor cu toții pentru a ne implica politic. Și acesta este unul din crezurile noastre: o țară fără corupție, o țară mai bună de trăit și pentru asta vom face în fiecare zi ce e corect să facem.”, a explicat Moșteanu
Ministrul a reluat ideea că nu va furniza date suplimentare despre dosar, dar a lăsat să se înțeleagă că urmează noi evoluții.
„O să mai fie chestii pe care o să le vedeți în perioada care urmează.”, a arătat el.
Declarație fermă: „Îmi voi folosi puterea executivă pentru a curăța sistemul”
Ministrul Apărării a mai spus că lupta anticorupție este un principiu de bază pentru el și pentru formațiunea din care provine.
„Anticorupția mă definește și ne definește pe noi cei de la USR. Atât timp cât sunt într-o funcție publică și am o forță executivă, o să-mi folosesc parte din această forță executivă pentru a curăța de corupție atât cât pot din sistemul pe care îl am în subordine.”, a punctat Moșteanu.
Cazul: un milion de euro pentru o presupusă intervenție
Marius Isăilă a fost arestat vineri fiind acuzat de cumpărare de influență la Ministerul Apărării Naționale.
Conform procurorilor, Isăilă ar fi promis un milion de euro pentru ministrul Ionuț Moșteanu, în schimbul unei presupuse intervenții. În acest dosar, ministrul Apărării are calitatea de martor.






























Comentează