Camera Deputaţilor dezbate luni moţiunea simplă depusă de PSD împotriva ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu.
Votul asupra moţiunii urmează să fie dat în şedinţa plenului de miercuri.
PSD a depus, miercurea trecută, în plenul Camerei, moţiunea simplă intitulată "Incompetenţa şi lipsa de asumare ucid! Vlad Voiculescu, un pericol pentru sănătatea şi viaţa românilor", semnată de 109 deputaţi social-democraţi.
În moţiune, deputaţii PSD cer demisia ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, motivând că în timpul care s-a scurs de la învestirea lui au văzut "atât de multă incoerenţă, lipsă de profesionalism şi de asumare cât nu s-a văzut în ultimii 30 de ani".
"Victime omeneşti, spitale în flăcări, haos în vaccinare, degringoladă în sistemul de sănătate publică şi minciuni la testare şi raportare! Şi multă indiferenţă, indolenţă, aroganţă şi sfidare din partea celui care ar trebui să aibă drept principală grijă sănătatea şi siguranţa cetăţenilor săi! (...) Este deja mult prea mult! Acest ministru a devenit un adevărat pericol pentru sănătatea românilor", se arată în moţiune, solicitându-se plecarea acestuia din funcţie.
Iniţiatorii demersului susţin că, după tragediile de la Piatra-Neamţ şi de la "Matei Balş" din Capitală, Voiculescu recunoaşte "senin" că nu a făcut nimic din ceea ce susţinea că trebuie făcut urgent pe vremea când era în Opoziţie.
"În loc să faceţi, din prima zi în care aţi ajuns în minister, tot posibilul pentru ca astfel de tragedii să nu se mai întâmple, le-aţi comunicat sec românilor că le veţi prezenta 'un raport privind stadiul măsurilor luate după raportul din noiembrie 2020'. Un raport la un alt raport. Însă ce măsuri aţi luat? Concret! Cele pe care chiar dumneavoastră i le cereaţi în noiembrie ministrului Tătaru? Sau niciuna de fapt!? Aşa cum de altfel chiar dumneavoastră susţineaţi public, urgenţa era alta. Nu vorbele. Nu hârtiile. Nu declaraţiile politice. Ci un set de proceduri unitare la nivel naţional în privinţa evitării pericolelor legate de utilizarea oxigenului în toate spitalele COVID. Adică fapte. Simple. Concrete", i-au transmis social-democraţii ministrului Voiculescu.
Deputaţii PSD au menţionat că această moţiune simplă nu pune nici Sănătatea, nici sistemul sanitar în banca acuzaţilor, ci "critică lipsa evidentă de performanţă a ministrului responsabil cu sănătatea, cu viaţa românilor".
"Această moţiune este depusă împotriva ministrului care nu a reuşit să ia deciziile necesare, nu a reuşit să coaguleze experienţa profesioniştilor - aşa cum chiar el susţinea că ar trebui făcut - pentru a prelua controlul asupra pandemiei şi pentru a garanta siguranţa pacienţilor. Că nu aţi făcut nimic de fapt, domnule ministru, aţi recunoscut chiar dumneavoastră. De aceea, vom detalia în continuare ce aţi fi putut face, dar fie nu v-aţi priceput, fie nu aţi vrut, fie aţi avut alte priorităţi pentru care aţi venit la Ministerul Sănătăţii. Astfel, de o lună şi jumătate, în loc de măsuri rapide, viguroase, care să vină şi să corecteze tot ce aţi criticat atunci când eraţi în Opoziţie, românii au primit un pachet cu acuze despre trecut şi altul cu promisiuni despre viitor. Nimic despre prezent! Nimic despre cum rezolvăm problemele acum", menţionează iniţiatorii.
Aceştia mai susţin că succesul campaniei de vaccinare anti-COVID-19 este condiţia esenţială pentru ca România să revină la normalitatea vieţii economice şi sociale, cu toate acestea, odată venit la conducerea ministerului, "Vlad Voiculescu a subminat în mod constant Strategia naţională deja aprobată".
Preşedintele liberalilor, Ludovic Orban, a anunţat că PNL nu va vota moţiunea depusă de PSD.
"Există un principiu elementar al solidarităţii guvernamentale şi, în mod evident, Partidul Naţional Liberal nu va vota moţiunea depusă de PSD împotriva colegului nostru de coaliţie care girează poziţia de ministru al Sănătăţii. De altfel, mi se pare ridicol să vii să depui o moţiune după o lună de mandat, în condiţiile în care cred că e nevoie de o durată minimă de timp pentru a face o primă evaluare privind activitatea unui ministru", a afirmat sâmbăta trecută Ludovic Orban.
La rândul său, copreşedintele USR PLUS Dacian Cioloş a subliniat că nu are emoţii în ceea ce priveşte moţiunea simplă împotriva ministrului Sănătăţii, apreciind că aceasta a fost propusă de către social-democraţi doar pentru ''a se afla în treabă''.
"Nu am emoţii. E o moţiune propusă doar pentru a se afla în treabă cei de la PSD. Aşa înţeleg ei să facă opoziţie. Ai un ministru care nici nu s-a instalat bine şi vii şi îl acuzi de nişte lucruri pe care le-au făcut cei care au fost miniştrii PSD înainte. Noi avem miniştri ineficienţi PSD cu grămada. Avem trei foşti miniştri ai Sănătăţii din PSD care sunt urmăriţi penal acum, pentru fapte de corupţie sau asimilate cu corupţia. Avem fost ministru PSD care după accidentul Colectiv spunea că toate merg bine. Ei, Vlad Voiculescu spune că nu toate merg bine şi sunt foarte multe lucruri de reformat. Şi, da, vom introduce management profesionist în spitale. Nu va mai fi pe sinecuri politice şi pe prietenii sau ataşamente politice, cum ne-am obişnuit", a spus duminică Cioloş.
*** Potrivit regulamentului, moţiunea simplă se aprobă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi.
Moţiunea simplă împotriva ministrului Sănătăţii - dezbătută de deputaţi
Explorează subiectul
Articole Similare

883
Nicoleta Pauliuc (PNL) îl face praf pe senatorul POT care a propus ca pacienţii bolnavi de cancer să plătească 5% din costul tratamentului: "Parcă e dintr-un film. Şi e de neacceptat"
883

751
Victor Ponta ia la țintă USR: 'PCR-ul cu 5% a preluat tot. 10% are USR-ul'
751

57
Ileana-Andreea Curmei-Semenescu, numită consilier de stat al vicepremierului Oana Gheorghiu
57

1.381
Lansare de carte fără carte, la Chișinău: cartea lui Dan Dungaciu despre discursurile lui Trump, oprită la frontieră
1.381

3.563
VIDEO „Marș la Moscova”: Mesaj afișat la protestul din Capitală de un motociclist misterios
3.563

85
Nicu Ştefănuţă: L-am văzut pe Nicuşor Dan de pe vremurile USR şi începutului USR-ului şi prea multe lume i-a cântat prohodul, de prea multe ori. Iar el a supravieţuit, şi a calculat şi a înaintat, mereu
85

69
Ilie Bolojan a semnat: Ce atribuții are Radu Miruță
69

28
Premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit cu ministrul de Interne al Turciei, la Palatul Victoria
28

28
Serviciul de Transport Voluntari respinge acuzațiile privind costurile transportului public și cere dialog instituțional
28

2.132
VIDEO George Simion, mesaj în fața protestatarilor din Piața Universității: "Cer respect pentru democrație și revenirea la turul doi"
2.132

57
Un fost deputat acuză. De ce ar fi rămas bucureștenii în frig? - “Au mers gazele în alte părți?”
57

1.029
România trăiește pe datorie: Statul s-a împrumutat iar la bănci cu sume uriașe
1.029

4.558
VIDEO Protest AUR la Universității - Pensionarii bolnavi și săraci acuză în stradă că trăiesc mai rău ca pe vremea lui Ceaușescu: Demisia, Bolojan!
4.558

















Comentează