Premium
În REVISTA PRESEI de astăzi, stiripesurse.ro vă prezintă o analiză a jurnalistului Cristian Hostiuc pe tema relațiilor dintre angajații români și șefii lor din cadrul multinaționalelor, dar și a motivelor care îi fac pe aceștia să prefere să fie conduși de expați.
Ziarul Financiar:
De ce eşti nervos? Nu este mai bine cu un român CEO?
Nu, a fost răspunsul lui ferm. Românii gândesc pe termen scurt, vor imediat rezultate, impun targeturi imposibil de atins, vor să demonstreze la centru ce tari sunt (probabil că vă amintiţi articolul de anul trecut când am întrebat de ce românii, când devin şefi la multinaţionale în România, se comportă ca nişte jupâni), impun o presiune stresantă ca să livreze rezultate.
Şi cum e cu un străin?
Ei văd lucrurile pe termen lung, au viziune, se lucrează mai bine cu ei, au leadership, în timp ce directorii români sunt mai mult executanţi. Când directorii sunt străini, presiunea pe rezultate nu este aşa mare.
În mod cert aţi auzit de foarte multe ori aceste explicaţii şi poate vă confruntaţi cu aceste situaţii.
În numărul de acum două săptămâni din Business Magazin – Raiul expaţilor –, Andrei Caramitru de la Boston Consulting Group, una dintre cele mai mari firme de consultanţă din lume, spunea: Am văzut diverse studii făcute pe parcurs, din care reieşea că angajaţii români preferă să lucreze pentru un şef străin decât pentru unul român. Această situaţie este total diferită faţă de ţări precum Ungaria sau Polonia, unde şefii străini sunt acceptaţi mai greu.
Andrei Caramitru observa că au existat tranziţii în care managerii români din nivelul doi de management au înlocuit străini, dar angajaţii români ar fi preferat să lucreze în continuare cu cineva străin. Chiar dacă acel străin avea poate un nivel de competenţă mai redus decât un director român. Dar preferinţa rămânea tot pentru un străin.
Dacă vorbesc cu firmele de recrutare pentru a afla care sunt punctele tari şi punctele slabe ale românilor ajunşi într-o funcţie superioară de conducere, pe primul loc, cu plus, se pun rezultatele. Iar cu minus se constată lipsa calităţilor de lideri, respectiv se comportă tot ca un manager de departament atunci când ajung directori şi CEO. (Mai multe detalii AICI)
RFI:
Surpriză de proporţii pe eşichierul diplomaţiei mondiale! Preşedintele american Donald Trump a acceptat să participe la un summit istoric cu liderul nord-coreean Kim Jong-Un. De neimaginat în urmă cu doar câteva săptămâni, această viitoare posibilă întâlnire ar surveni după mai bine de doi ani de tensiuni între Phenian şi Washington, tensiuni legate de programele nuclear şi balistic nord-coreene. Cum se poate explica această răsturnare de situaţie şi mai ales, cine dintre Trump şi Kim are mai multe de câştigat?
Dosarul nord-coreean este unul dintre cele mai spinoase ale diplomaţiei mondiale. La prima vedere, mulţi analişti estimează că viitorul summit este o victorie clară pentru Kim Jong-Un. Liderul nord-corean, ca şi tatăl său, fixase drept prioritatea numărul unu a diplomaţiei ţării sale o întâlnire cu preşedintele american, oricare ar fi acela. De două decenii, membrii dinastiei Kim încearcau în zadar să obţină acest lucru. Niciun un preşedinte american în exerciţiu nu s-a întâlnit până acum cu vreun lider nord-coreean. Doi foşti locatari de la Casa albă – democraţii Jimmy Carter şi Bill Clinton – au fost în nordul peninsulei coreene de abia după ce au ieşit din funcţie.
Pentru Coreea de nord şi dictatorul ei, o întâlnire cu liderul de la Casa albă ar fi deci o victorie diplomatică uriaşă ce va servi drept propagandă luni dacă nu ani de zile mai târziu. Kim poate spune că investiţiile sale în sectorul nuclear militar şi balistic i-au obligat pe americani să trateze cu el de la egal la egal. Apoi, cum spune un specialist citat de Le Figaro, «Kim a studiat probabil îndeaproape personalitatea interlocutorului său american şi a pariat pe dispreţul acestuia pentru procedurile birocratice şi pe atracţia sa pentru diplomaţia alternativă. Dacă există un preşedinte american capabil să-şi ia riscul să se vadă cu liderul unui stat izolat şi condus de o dinastie de stalinişti notori atunci acela nu poate fi decât Trump.»
Există însă şi unii comentatori care spun că viitorul summit poate fi considerată o victorie a liderului american. Strategia dură a acestuia, aceea de a face presiuni asupra lui Kim, pare a fi validată de perspectiva întâlnirii întrucât până atunci, nord-coreeanul a promis că nu va mai testa nicio armă balistică sau nucleară şi în plus nu a protestat la idea ca SUA şi Coreea de sud să-şi menţină exerciţiile militare în comun peste câteva săptămâni.
In fine, pariul acceptat de Donald Trump poate face parte din seria de iniţiative pe care acesta le ia în grabă înainte de a da înapoi. Nimic nu ne garantează că summitul dintre cei doi va avea loc cu adevărat, fiecare dintre actori putând găsi un pretext pentru a-l refuza sau amâna. (Mai multe detalii AICI)
Adevarul:
În faţa perspectivei de a pierde mandatul de premier, după încheierea primei faze a negocierilor de ieşire a Marii Britanii din UE şi a concluziilor şi a compromisurilor făcute, premierul Theresa May a ieşit public pentru a dezamorsa bombele stârnite de proiectul european de viziune ce va sta la baza mandatului negociatorului Michel Barnier, virtual preşedinte al viitoarei Comisii Europene.
Mandatul va fi aprobat de Consiliul European de primăvară din luna aceasta.
Discursul pregătit pentru Newcastle a fost mutat la Londra din cauza vremii rele, iar conţinutul său a fost mai degrabă unul politic, de consum intern, fără elemente de clarificare pentru partenerul european. Mai degrabă aspiraţional, discursul a fost o replică dată europenilor pentru dorinţa britanicilor de a alege doar părţile convenabile din tratate pentru a le îndeplini şi a respinge părţile care implică un număr de costuri. E o variantă inacceptabilă pentru Bruxelles, deşi doamna May a susţinut că orice acord de liber schimb e aşa.
În fapt, Theresa May a reafirmat liniile sale roşii – imigraţie şi nerespectarea jurisdicţiei Curţii Europene în perioada de tranziţie, dar nici ulterior, fireşte. Cât despre substanţă, era aproape clar că premierul britanic va nega compromisurile care au închis prima parte şi au permis deschiderea celei de-a doua părţi a negocierilor, atunci când a cerut compromisuri şi de la partea europeană, nu numai de la cea britanică, în cazul frontierei Irlanda-Irlanda de Nord.
De altfel, aceasta e cea mai periculoasă şi cea mai complicată temă a negocierilor, pentru că varianta unei frontiere soft duce la reunificarea insulei şi la ruptura Irlandei de Nord de Marea Britanie din punct de vedere comercial şi al pieţei, lucru inacceptabil pentru aliatul Conservatorilor în coaliţie, DUP, partidul unionist loialist nord-irlandez. Doamna May neagă parţial compromisul deja acceptat şi criticat de către colegii săi conservatori, motiv pentru care a fost pe punctual de a pierde mandatul de premier şi nu e sigur dacă va rămâne în funcţie până la terminarea procesului de Brexit. Fireşte, nu mai vorbim aici de cazuri mai lejere şi mai simple, precum frontiera Gibraltarului cu Spania, cu propriile sale probleme. (Mai multe detalii AICI)
Mediafax:
Bitcoin a înregistrat o scădere de 4%, ajungând vineri la 8.947 de dolari. Scăderea s-a datorat schimbărilor din această săptămână pe care Statele Unite şi Japonia le-au făcut în încercarea de a ţine sub control piaţa criptomonedelor, relatează BBC.
La începutul acestei săptămâni, reprezentanţii din mediul financiar al Japoniei au pedepsit şapte companii de schimburi cripto-valutare, suspendând activitatea la două dintre ele, pentru a spori protecţia consumatorilor în urma unui furt de 530 de milioane de dolari de la Coincheck din Tokyo.
Mondele virtuale au avut un început de an agitat, cu prăbuşiri importante ale valorilor. În prezent bătălia s-a mutat în zona acceptării acestora de către societăţile financiare de top, dar şi în pivinţa modului în care vor fi reglementate, şi, implicit, acceptate de către participanţii la piaţa financiară. (Mai multe detalii AICI)
