Motivul pentru care Banca Mondială a sistat finanţarea unui amplu proiect turistic în Tanzania

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 24-04-2024

Actualizat: 24-04-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Banca Mondiala

Banca Mondială a sistat finanţarea pentru un amplu proiect turistic în Tanzania, exprimându-şi îngrijorarea profundă în legătură cu acuzaţiile de viol, evacuări forţate şi asasinate corelate cu acesta, informează Rador Radio România.

Parcul Naţional Ruaha găzduieşte numeroase animale, inclusiv o mare populaţie de elefanţi, lei şi gheparzi, însă planurile vizând dublarea suprafeţei acestuia au fost controversate. Un institut american, The Oakland Institute, acuză agenţii ale guvernului tanzanian de confiscarea vitelor, ca parte a eforturilor de evacuare a mii de persoane.

De asemenea, au existat acuzaţii de hărţuiri sexuale. Banca Mondială a alocat deja zeci de milioane de dolari pentru a îmbunătăţi gestionarea resurselor naturale în sudul Tanzaniei, însă a anunţat să suspendă următoarele plăţi, din cauza preocupărilor legate de aceste acuzaţii.

Guvernul tanzanian nu a comentat deocamdată.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri