Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Motivul pentru care PSD e sigur de 30-40% din electorat

revista presei
Evenimentul Zilei: Principalul motiv al procentajului de 30-40% de care e sigur PSD îl constituie situaţia aparte a României tranzacţioniste. Peste tot, în democraţiile avansate, în ambele părţi ale scenei politice îşi dispută electoratul mai multe partide. La noi, din 1990 încoace, această dispută se manifestă doar în partea Dreaptă a scenei politice. În partea Stîngă, de 24 de ani există un singur partid: PSD. În alte ţări, Partidele social-democrate au la Stînga lor partide concurente: Ecologiste, Socialiste, Comuniste. La noi, PSD n-are la Stînga nici un partid. România Liberă: Joseph Daul, preşedintele Partidului Popular European, le sugerează partidelor de centru-dreapta din România să nu se atace reciproc, fiindcă scopul lor comun este “să-i combată” pe socialişti. Fărâmiţarea dreptei autohtone nu-l miră, pe de altă parte, pe şeful popularilor europeni, fiindcă “aşa a fost mereu viaţa politică şi în Franţa, şi în Italia, şi în România”. Prin alegerea la al doilea tur de scrutin al prezidenţialelor din Slovacia a lui Andrej Kiska, un independent şi euro-entuziast, slovacii au refuzat să îşi vadă ţara condusă de un singur partid. Kiska a sedus cele 4 milioane de electori prin imaginea sa de binefăcător, rămas în afara afacerilor de corupţie care au afectat în ultimii ani clasa politică. El a obţinut 59,4% din voturi, în timp ce adversarul său, premierul Robert Fico, a obţinut doar 40,6%. Când s-a lansat în cursa prezidenţială, primul ministru slovac, social-democratul Robert Fico, nici nu se gândea că se va găsi în situaţia foarte dificilă din al doilea tur. La 49 de ani şi după aproape 20 de ani petrecuţi în politică, bucurându-se de o popularitate care ar face invidioşi predecesorii săi, partidul său Smer-SD deţinând aproape toate pârghiile puterii, Fico s-a trezit cu un adversar novice în ­politică, dar ajuns în fruntea son­dajelor. Aproape necunoscut în urmă cu un an, total fără experienţă politică, multimilionarul şi filantropul Andrej Kiska, 51 de ani, a devansat în primul tur al prezidenţialelor ceilalţi 12 adversari ai şefului guvernului. Hotnews: Unii dintre cei mai influenți oameni din Partidul Republican, dar si finanțatorii formațiunii, au demarat o campanie în spatele ușilor inchise pentru a îl lansa pe Jeb Bush, fost guvernator al Floridei șsi fratele fostului lider de la Casa Alba, George W. Bush, în cursa prezidențială din 2016. Ei au inceput deja discuțiile privind strategia de strângere de fonduri pentru campania lui Jeb Bush. Republicanii sunt îngrijorați de faptul ca popularitatea guvernatorului de New Jersey, Chris Christie (până de curând bine poziționat pe lista internă a Partidului Republican de posibili candidați la prezidențiale) este în scădere după un scandal care i-a afectat imaginea. In aceste condiții, Jeb Bush începe să fie privit drept candidatul ideal la Casa Albă. Capital: Providerii de internet din Europa vor putea fi forţaţi să blocheze accesul la site-uri care conţin fişiere asupra cărora nu există drepturi de autor, cum sunt torrentele.Astfel, instanţele europene vor primi drepturi sporite în a forţa firmele care furnizează servicii de internet să blocheze accesul clienţilor la aceste site-uri. Curtea Europeană a decis că site-urile care distribuie conținut piratat pot fi blocate de către provideri. Cu toate acestea, orice acţiune de blocare va trebui să fie foarte punctuală, să se asigure că va viza doar conţinutul pus ilegal pe internet şi că orice alt site va putea fi accesat fără nicio problemă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.