Un mod de lucru foarte intens, numit „996”, câștigă tot mai mult teren. Acest program înseamnă că angajații lucrează de la 9 dimineața până la 9 seara, șase zile pe săptămână. Deși a fost interzis în China în 2021, acum tot mai multe companii din SUA și Europa îl adoptă, notează The Independent.
Firme din domeniul tehnologiei și inteligenței artificiale cer angajaților să lucreze chiar și 70-80 de ore pe săptămână. De exemplu, compania Rilla oferă un bonus lunar pentru cei care acceptă să lucreze astfel, iar firma Cognition a spus clar că nu crede în echilibrul între muncă și viață personală.
Job 7 zile din 7, singura metodă de a reuși
Elon Musk, după ce a preluat Twitter, a transmis angajaților că dacă nu sunt gata să muncească foarte mult și intens, ar trebui să își caute alt job.
Chiar și în Marea Britanie, unde există reguli care limitează orele de muncă la 48 pe săptămână, unele companii vor să adopte stilul de muncă american, mai dur.
Un investitor din Londra a spus că doar lucrând șapte zile pe săptămână poți avea succes.
Această tendință vine în ciuda faptului că multe companii și angajați vor programe mai flexibile, cum ar fi săptămâna de lucru de patru zile sau munca de acasă.
Motivul pentru care acest program „996” devine popular este nesiguranța joburilor în tehnologie. În ultimii ani, marile companii precum Intel, Microsoft sau Meta au tăiat mii de locuri de muncă.
Comentează