Un muncitor a murit, după ce a căzut de pe o schelă, de la o înălţime de patru metri. Lucra în incinta unei unităţi de învăţământ

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 23-10-2025 17:36

Article thumbnail

Sursă foto: SMURD

Un muncitor în vârstă de 54 de ani a murit, joi, după ce a căzut de pe o schelă, de la o înălţime de patru metri, în timp ce lucra în incinta unei unităţi de învăţământ din Sfântu Gheorghe. A fost deschisă o anchetă pentru a stabili ce s-a întâmplat şi dacă au fost luate toate măsurile necesare pentru prevenirea unui astfel de incident.

”La data de 23 octombrie 2025, în jurul orei 12.20, Dispeceratul IPJ Covasna a fost sesizat printr-un apel prin numărul unic de urgenţă 112, despre faptul că un bărbat, angajat al unei firme de construcţii, ar fi căzut de la înălţime în timp ce efectua lucrări în incinta unei unităţi de învăţământ din Sfântu Gheorghe”, a transmis, joi, IPJ Covsna, potivit news.ro.

Bărbatul s-a dezechilibrat în timp ce cobora de pe schelă

La faţa locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Poliţiei Municipiului Sfântu Gheorghe, care a constatat că bărbatul, în vârstă de 54 de ani, şi-a pierdut viaţa după ce s-ar fi dezechilibrat în timp ce cobora de pe o schelă, căzând de la o înălţime de aproximativ 4 metri.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi nerespectarea / neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, pentru a se stabili cu exactitate toate circumstanţele producerii acestui nefericit eveniment.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri