Un accident de muncă grav a avut loc miercuri dimineață, pe una dintre cele mai circulate artere din Galați. Un angajat al firmei care montează decorațiunile pentru sărbătorile de iarnă a ajuns la spital, în stare gravă, după ce utilajul pe care lucra a fost lovit de un autobuz al societății locale de transport.
Incidentul s-a petrecut în zona stației de la Bănci, acolo unde autospeciala dotată cu nacelă era oprită pe prima bandă pentru montarea ghirlandelor luminoase. În momentul în care un autobuz s-a pus în mișcare din alveolă, șoferul nu ar fi apreciat corect distanța față de utilaj și a acroșat brațul mobil al nacelei. Muncitorul aflat la înălțime a fost proiectat pe carosabil, suferind multiple traumatisme.
Echipajele medicale sosite la fața locului l-au stabilizat și l-au transportat la Spitalul Județean de Urgență, unde medicii au diagnosticat fracturi la șold și femur. Victima, angajată a unei firme din București care are punct de lucru în Galați, a fost internată la secția de Terapie Intensivă.
Pasager din autobuz rănit
Impactul a avut urmări și pentru pasagerii din autobuz. O femeie de 53 de ani s-a dezechilibrat în momentul frânării bruște și a căzut, fiind și ea transportată la spital pentru investigații.
Potrivit poliției, vinovat de producerea accidentului ar fi șoferul autobuzului, un bărbat de 57 de ani, care nu s-ar fi asigurat corespunzător la ieșirea din stație. În cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Inspectoratul Teritorial de Muncă Galați a fost sesizat, iar firma implicată urmează să finalizeze ancheta internă privind accidentul de muncă, notează Viața liberă.






























Comentează