Municipiul București își menține calificativele de rating de credit din partea Fitch Ratings

Autor: Andrei Ștefan

Publicat: 11-10-2025 12:44

Article thumbnail

Sursă foto: Mihai Barbu / Panthermedia / Profimedia

Primăria Municipiului București anunță menținerea calificativelor de rating de credit ale Municipiului de către agenția Fitch Ratings, în urma unei revizuiri de tip „Review-No Action”. Această decizie indică faptul că nu au avut loc modificări semnificative ale situației financiare sau de credit a Municipiului, situația economică a Municipiului București rămânând stabilă în viziunea Fitch Ratings.

Agenția Fitch Ratings a revizuit calificativele pe baza informațiilor disponibile și a decis să nu ia nicio măsură, adică să mențină nivelul actual al calificativelor și perspectiva asociată acestora, ratingul de credit actual fiind considerat adecvat pentru starea financiară curentă a Municipiului.

Calificativele de rating menținute (confirmate la 10.10.2025):

Rating pe termen lung („BBB-” cu „Perspectivă Negativă”): Reflectă o capacitate bună de îndeplinire a obligațiilor financiare , dar există un anumit grad de sensibilitate la condițiile economice nefavorabile ivite atât pe plan intern, cât și extern.

Rating pe termen scurt („F3”): Indică o capacitate intrinsecă adecvată pentru plata la timp a angajamentelor financiare.

Profil individual de credit autonom („a”): Reflectă o capacitate mare de îndeplinire a obligațiilor financiare, fiind o combinație între profilul de risc evaluat la nivel „Mediu” și profilul financiar evaluat în mijlocul categoriei „aa”.

Ratingul Municipiului București este la același nivel cu ratingul suveran al României, fiind limitat de ratingul de țară. Ultima confirmare a ratingului de credit al României de către Fitch Rating a avut loc pe 15 august 2025, la nivelul „BBB-” cu „Perspectivă Negativă”.

Ultima evaluare semestrială de rating a Municipiului București a fost realizată la data de 11 aprilie 2025, când agenția Fitch Ratings a confirmat calificativele la „BBB-” cu „Perspectivă Negativă”.

Ratingul de credit oferă o imagine a stabilității financiare a municipalității și a probabilității ca aceasta să își ramburseze datoriile la scadență, evaluând riscul de neplată. Obiectul contractului cu Fitch Rating Ireland Limited constă în prestarea de servicii de evaluare a Municipiului București din perspectiva capacității acestuia de a-și îndeplini obligațiile și angajamentele financiare pentru toate creditele contractate pe termen lung și scurt.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri