Mai multe mii de militanţi ai opoziţiei proruse şi prosârbe din Muntenegru au protestat sâmbătă la Podgorica împotriva viitoarei aderări la NATO a acestei ex-republici iugoslave, solicitând un referendum cu privire la această temă, pe care guvernul nu intenţionează să-l organizeze, relatează AFP.
"Dacă se evită organizarea unui referendum şi dacă obiectivul guvernului este de a face să treacă fraudulos decizia asupra aderării de Parlament, Muntenegru va fi adus în pragul unui conflict civil", a lansat în faţa mulţimii Andrija Mandic, lider al "Noii democraţii sârbe", o formaţiune de opoziţie.
Aproximativ 2.000 de persoane au participat la această demonstraţie în faţa Parlamentului muntenegrean, potrivit unei evaluări a jurnaliştilor aflaţi la faţa locului (circa 5.000, conform organizatorilor).
Muntenegru a fost invitat în 2 decembrie de miniştrii afacerilor externe din ţările membre NATO să se alăture acestei organizaţii, care îşi continuă astfel extinderea în Peninsula Balcanică, spre nemulţumirea Moscovei. Această mică ţară, cu 630.000 de locuitori, de pe coasta adriatică, ar urma să devină în următoarele 18 luni până la doi ani cel de-al 29-lea membru al Alianţei Nord-Atlantice.
Manifestanţii agitau drapele ruseşti şi sârbe, scandând: "Putin este sârb! " şi "Mama Rusia!". "Nu războiului- Nu NATO!" şi "Noi suntem împotriva războiului. Dar voi?", se putea citi pe pancartele participanţilor la acţiunea de protest.
"Ei ne-au invitat să aderăm la NATO doar pentru a avea ceva mai mulţi soldaţi împotriva Rusiei. Nu trebuie să participăm la acest joc", le-a spus manifestanţilor Momir Bulatovic, fost preşedinte muntenegrean şi aliat apropiat al defunctului conducător sârb Slobodan Milosevic.
După destrămarea Iugoslaviei la începutul anilor 1990, Muntenegru a participat iniţial la o uniune cu Serbia (Republica Federală a Iugoslaviei), inclusiv în timpul bombardamentelor NATO în primăvara anului 1999 împotriva Serbiei pentru a se pune capăt politicii represive a regimului lui Slobodan Milosevic în Kosovo, notează AFP.
"NATO asasin!" au mai scandat manifestanţii, dintre care unii purtau lumânări în memoria celor zece persoane, între care şapte civili, ucise în timpul bombardamentelor Alianţei Nord-Atlantice asupra Muntenegrului.
Muntenegru s-a separat de Serbia şi şi-a proclamat independenţa în 2006.AGERPRES
Muntenegru: Partide proruse protestează împotriva viitoarei aderări la NATO
Explorează subiectul
Articole Similare

266
Omul din umbră care l-a convins pe Donald Trump să atace Iranul: Va rămâne cel mai mare jucător din regiune
266

942
VIDEO Sânge la porțile consulatului SUA din Pakistan: Protestul a degenerat în violențe mortale
942

1.581
Iranul anunță că a bombardat cu succes bazele militare ale SUA din Golful Persic: Amenință cu cea mai mare ofensivă din istorie
1.581

29
Irakul declară doliu național timp de trei zile după moartea liderului iranian Ali Khamenei
29

1.373
Prințul moștenitor al Iranului prezintă un plan post-Khamenei: Tranziția va schimba total țara
1.373

51
Ivanka Trump a mers la sinagogă în timp ce tatăl ei și Israelul atacau Iranul
51

59
Roberta Metsola: Moartea ayatollahului trebuie să fie semnalul încheierii epocii dictatorilor în Iran
59

4.468
Lovitură teribilă pentru Iran: Pe lângă Ali Khamenei, a murit și fiul care îi urma la conducere. Toată familia ayatollahului a fost eliminată
4.468

3.437
VIDEO Atmosferă greu de înțeles în Iran: Mii de femei îl plâng pe Ali Khamenei, deși ele au fost principalele victime ale regimului
3.437

4.088
Șeful Securității Naționale din Iran amenință că va `înjunghia` America direct în inimă. Vor să-l elimine pe Donald Trump?
4.088

3.745
Americanii au acționat chirurgical: Au decapitat toată conducerea armatei iraniene, inclusiv șeful Statului Major și ministrul Apărării
3.745

94
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică din Iran anunţă o reuniune extraordinară luni
94

7.010
Creierul din spatele atacului împotriva Iranului: Ali Khamenei a fost lucrat din interior. Un om al regimului a trădat și a dat informații precise CIA
7.010

















Comentează