Muzeul Luvru a redeschis Galeria Apollo la nouă luni după jaful de 88 de milioane de euro. Nicio bijuterie nu este expusă

Article thumbnail

Sursă foto: Ian LANGSDON / AFP

Galeria Apollo din Muzeul Luvru, care a fost ținta unui jaf în cursul anului trecut, s-a redeschis publicului miercuri, la nouă luni după ce mai multe bijuterii, estimate la 88 de milioane de euro, au fost furate.

Vizitatorii pot admira din nou interiorul decorat din secolul al XVII-lea al Galeriei Apollo, însă bijuteriile vor fi expuse în altă parte a muzeului, într-un loc mai sigur, a declarat directorul Luvrului, Christophe Leribault, potrivit Reuters, citată de Mediafax.

Ministrul francez al Culturii, Catherine Pegard, a salutat redeschiderea galeriei ca simbol al unui nou început pentru muzeu, după ceea ce ea a numit o „traumă pentru întreaga lume”.

Cum au furat hoții bijuteriile

În luna octombrie 2025, un jaf s-a produs la Muzeul Luvru din Paris. Hoții au reușit să fugă cu mai multe bijuterii, iar muzeul a fost închis. La momentul respectiv, hoții au reușit să sustragă opt obiecte, iar un al nouălea obiect, pe care încercaseră să îl fure, a fost găsit la fața locului.

După jaf, conducerea instituției a anunțat că măsurile de securitate vor fi întărite, urmând a fi instalate o sută de camere de supraveghere noi.

În luna decembrie 2025, noi detalii în cazul jafului stipulau că hoții au reușit să fugă cu aproximativ 30 de secunde înainte de a ajunge poliția la fața locului. În plus, la momentul furtului, doar una dintre cele două camere de securitate ar fi funcționat în apropierea locului unde hoții au acționat. Agenții din sediul central de securitate nu dispuneau nici de suficiente ecrane pentru a urmări imaginile în timp real, iar poliția a fost trimisă inițial în locul greșit după ce a fost declanșată alarma.

Patru persoane, puse sub acuzare

Patru persoane suspectate de implicare directă în jaf au fost puse sub acuzare și plasate în arest preventiv.

Potrivit Reuters, obiectele furate sunt în continuare de negăsit, cu excepția unei coroane aparținând împărătesei Eugenie, soția lui Napoleon al III-lea. Aceasta a fost găsită avariată în apropierea muzeului și se află în prezent în proces de restaurare.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură27°C
Variabil
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri