Ziua Naţională a Spaniei este sărbătorită astăzi, între orele 18,00 - 19,30, în cadrul Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti 2021, prin lecturile publice ale unor poeţi spanioli ale căror poeme au fost traduse în limba română şi care vor participa la eveniment prin intermediul unor intervenţii video.
Poeţii români vor citi din lirica lui Jordi Doce, Manuel Rico, Edoardo Moga, Nuria Barrios, Javier Rodríguez Marcos, Maria García Zambrano. Printre poeţii români care vor fi prezenţi în persoană: Ion Mureşan, Ioan Es. Pop, Ioana Crăciunescu, Eugen Suciu, Radu Sergiu Ruba. Lecturile vor fi urmate de un concert de jazz susţinut de Mircea Tiberian & Nadia Trohin.
Evenimentul este organizat cu sprijinul Institutului Cultural Român din Madrid şi al Institutului Cervantes din Bucureşti.
Participarea la evenimente este liberă, iar accesul se face pe baza prezentării certificatului de vaccinare sau a unui test PCR din ultimele 72 de ore, ori a unui test antigen rapid, nu mai vechi de 48 de ore şi numai în baza unei rezervări la adresa programe@mnlr.ro sau la numărul 0736.598.451 (WhatsApp).
Muzeul Naţional al Literaturii Române organizează, în perioada 11 - 17 octombrie, cea de-a XI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti, iar tema din acest an a festivalului este intitulată "Vremuri în schimbare". Desfăşurat într-un format hibrid, programul festivalului cuprinde lecturi publice de poezie susţinute de poeţi români şi basarabeni la cele două sedii ale MNLR (Strada Nicolae Creţulescu 8 şi Calea Griviţei 64-66) alături de intervenţii în direct prin intermediul platformei Zoom, precum şi înregistrări video cu lecturi ale poeţilor care locuiesc sau care provin din ţări precum Anglia, Argentina, Canada, Columbia, Ecuador, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Mexic, Peru, Republica Moldova, Spania şi Statele Unite ale Americii.
Muzeul Național al Literaturii Române - Invitație la festival
București
13°C
Articole Similare

4.651
Vânătoare de oameni ca în filme, în Germania: Români urmăriți cu elicopterul în miez de noapte
4.651

5.294
VIDEO Se schimbă statutul diasporei românești: Țara unde trăiesc cei mai mulți români va înceta să ne mai trateze ca pe imigranți
5.294

7.957
S-a întors din Anglia și și-a căutat job în România. Ce a urmat a șocat-o: 'Peste 5.000 de mesaje'
7.957

532
Șmecherie românească în Franța: Un român a fentat taxele de autostradă timp de 2 ani; când a fost prins a trebuit să achite o sumă uriașă, pe loc
532

5.868
O româncă plecată la muncă a primit o filmare care i-a înghețat sângele: Soțul i-a pus ștreangul de gât copilului și o aștepta acasă
5.868

5.819
Scandalul lozului de 500.000 € ia amploare: Românca a fost localizată, dar partenerul ei a făcut pasul decisiv ca să nu-l poată încasa
5.819

3.980
Român împușcat mortal de mai mulți cetățeni chinezi, după un schimb de focuri într-un restaurant din Spania
3.980

446
Coșmar într-un apartament din Viena: Româncă ținută captivă și forțată să se prostitueze
446

74
România, 'pepinieră de Mata Hari'? Încă o româncă, arestată în Germania pentru spionaj. Val de cazuri suspecte care duc spre Rusia
74

3.489
Român ucis într-o parcare din Spania, după ce a prins un hoț la furat motorină
3.489

8.065
Răsturnare de situație în cazul româncei reținute pentru spionaj, după ce a încercat să pătrundă în baza cu submarine nucleare a Marii Britanii
8.065

88
Românii din diaspora pot accesa credite ipotecare, prin Libra Internet Bank
88

51
România şi R. Moldova la Târgul de Carte de la Leipzig
51
















Comentează