Cel mai vechi muzeu din România, Muzeul Naţional Brukenthal de la Sibiu, reuşeşte să aducă la viaţă în mediul online, tablourile din colecţiile sale, cu ajutorul inteligenţei artificiale, în aşa fel încât scenele pictate în urmă cu aproape 200 de ani acum sunt "puse în mişcare."
O selecţie de lucrări cu tematică de iarnă a fost animată pentru prima dată pe pagina de Facebook a muzeului sibian, în ultimele zile, cu ajutorul AI, într-un format vizual contemporan, adaptat consumului de conţinut online, de tip reel-uri şi materiale digitale scurte, scrie Agerpres.
Muzeul Naţional Brukenthal a prezentat vineri, un tablou din colecţia baronului Samuel von Brukenthal, atribuit în urmă cu 182 de ani, în 1844, unui anonim german, iar începând cu 1893 unui anonim din Ţările de Jos. Ulterior (după 1941) a fost atribuită unui anonim olandez.
"Lucrarea reprezintă un caz aparte: deşi structura compoziţiei reflectă unele influenţe ale pictorilor de peisaje flamanzi din sec. XVI-XVII, cu personaje minuscule (preocupate tot de munci şi bucurii specifice sezonului, dar foarte puţine) şi un copac desfrunzit şi contorsionat, folosit ca repoussoir, pictorul este interesat mai ales de reprezentarea fidelă şi detaliată a instalaţiilor stăvilarului care asigură funcţionarea morii, precizia sa în redarea acestora sugerând chiar o anume familiaritate cu ilustraţiile tehnologice", consemnează pe Facebook, unul din specialiştii în artă ai muzeului sibian, Alexandru Sonoc.
Fotograful muzeului sibian, Daniel Fărcaşiu, a reuşit cu ajutorul inteligenţei artificiale, să prezinte tabloul în online, nu într-o fotografie, ci printr-un scurt video, să arate cum fumul iasă din hornul unei clădiri de pe fundal, oamenii merg sau patinează pe apa îngheţată, chiar un câine din prim-plan aleargă. Acest scurt video de şase secunde a atras peste o mie de vizualizări şi zeci de aprecieri.
"AI-ul nu înlocuieşte tabloul. Îl provoacă. Ne dorim ca privitorul să îşi pună întrebarea: 'Cum arată, de fapt, originalul?' Iar răspunsul nu este online, ci pe peretele muzeului. Experienţa digitală devine o invitaţie, un teaser vizual care deschide apetitul pentru întâlnirea reală cu pictura: textura culorii, dimensiunea lucrării, energia autentică pe care niciun ecran nu o poate reda complet", a declarat vineri, pentru AGERPRES, fotograful muzeului, Daniel Fărcaşiu.
Potrivit acestuia, "animaţia stârneşte curiozitatea, pentru ca apoi privitorul să vină la muzeu să vadă originalul. Pentru că, oricât de inteligent ar fi AI-ul, arta adevărată se trăieşte în faţa tabloului."
Folosirea AI-ului în online pentru a da viaţă tablourilor vechi de sute de ani, ajută Muzeul Naţional Brukenthal să atragă mai multe categorii de public în galeriile sale:
"pentru tineri este un limbaj vizual familiar şi captivant, pentru iubitorii de artă, o nouă cheie de lectură, pentru publicul larg, o redescoperire a patrimoniului într-o formă vie şi actuală", precizează Daniel Fărcaşiu.
Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu este unul dintre cele mai vechi şi valoroase din Europa, fiind deschis publicului în urmă cu peste două secole, în anul 1817.





























Comentează