Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Muzicienii români cer ca posturile de radio și tv să difuzeze mai multe piese românești pe perioada stării de urgență

stiripesurse.ro
stare de urgenta

Posturile de radio şi tv româneşti să difuzeze producţii muzicale care să includă cel puţin contribuţia unui autor român sau interpretate de un cetăţean român într-o proporţie de minimum 50% din totalul de muzică difuzată zilnic pe perioada stării de urgenţă, precum şi să transmită muzică în limba română într-o proporţie de minimum 50%, sunt cerinţele unui grup de artişti şi compozitori care i-au adresat o scrisoare deschisă ministrului Culturii, Bogdan Gheorghiu, în contextul măsurilor luate de prevenire a Covid-19.

65 de artişti şi compozitori, reprezentaţi de companiile Global Records, HaHaHa Production şi Quantum Music, au solicitat Ministerului Culturii să intervină asupra impactului pe care acestea le vor avea asupra industriei muzicale din România şi, cu precădere, asupra artiştilor interpreţi, printr-o scrisoare, trimisă astăzi, luni.

La scurt timp după apelul făcut de artişti, ministrul Culturii Bogdan Gheorghiu a spus că susţine măsurile propuse în scrisoarea trimisă de către aceştia.

În România, 80% din veniturile artiştilor sunt realizate din prestaţii artistice şi cesiunea interpretării lor live în cadrul evenimentelor şi concertelor, care în următoarele luni nu se vor mai organiza. Acest fenomen poate influenţa şi reduce dramatic creaţia muzicală autohtonă, piaţa urmând a fi dominată, aşa cum s-a întâmplat şi în perioada 1990-1999, de artiştii străini, care au supravieţuit datorită posibilităţii lor de a atrage venituri substanţial mai mari din drepturi de autor pentru difuzarea producţiilor lor muzicale.

Artiştii reprezentaţi de Global Records, HaHaHa Production şi Quantum Music au solicitat Ministrului Culturii introducerea pe perioada stării de urgenţă a unei reglementări prin care posturile de radio şi tv româneşti să difuzeze producţii muzicale care includ cel puţin contribuţia unui autor român sau interpretate de un cetăţean român într-o proporţie de minimum 50% din totalul de muzică difuzată zilnic. De asemenea, de a difuza muzică în limba română într-o proporţie de minimum 50% din totalul de muzică difuzată zilnic, pentru susţinerea culturii româneşti pe termen lung, ulterior perioadei de stare de urgenţă.

Artiştii susţin că mai multe state membre ale Uniunii Europene aplică asemenea măsuri şi au dat exemplul Franţei, care a impus ca un procent din muzica difuzată pe radiourile şi televiziunile de pe teritoriul ţării să fie în limba franceză.

Potrivit semnatarilor scrisorii, "muzica reprezintă unul dintre principalele mijloace de propagare a limbii naţionale, iar acest fapt a fost demonstrat în ultimele secole în care apariţia producţiilor muzicale în limba română au permis unificarea dialectelor sale şi reliefarea particularităţilor diverselor graiuri".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.