Nagorno-Karabah: Armenia a acuzat Azerbaidjanul de violări grave ale drepturilor omului în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga

Autor: Anca-Adriana Huza

Publicat: 14-10-2021

Actualizat: 14-10-2021

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Într-o nouă escaladare a conflictului asupra regiunii Nagorno-Karabah din Caucazul de Sud, Armenia a acuzat Azerbaidjanul de violări grave ale drepturilor omului în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga, relatează joi DPA.

Azerbaidjanul este responsabil pentru violenţă, ură şi rasism împotriva armenilor, au declarat reprezentanţii juridici ai ţării joi la Haga.

Cei mai înalţi judecători ai ONU trebuie să impună măsuri imediate împotriva Azerbaidjanului "pentru a pune capăt ciclului violenţei şi al urii".

"Autorii sunt încurajaţi şi chiar glorificaţi de către autorităţile din Azerbaidjan", au susţinut ei.

La puţin peste un an după războiul din Nagorno-Karabah, ambele state au adus acum conflictul lor în faţa tribunalului ONU. Azerbaidjanul a depus de asemenea o plângere.

Cazul urmează să fie audiat săptămâna viitoare, însă nu se ştie când instanţa se va pronunţa.

Armenia acuză ţara vecină de persecuţii şi discriminări împotriva armenilor, citând Convenţia Internaţională a ONU privind Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare Rasială.

Prizonieri de război au fost torturaţi şi executaţi, iar trupurile soldaţilor ucişi au fost profanate. Prizonierii de război nu au fost eliberaţi în ciuda obligaţiilor internaţionale şi situri culturale şi religioase au fost distruse, au declarat reprezentanţii armeni, potrivit Agerpres.ro.

Originea disputei juridice este războiul pentru regiunea Nagorno-Karabah, disputată de decenii.

Peste 6.500 de persoane au fost ucise în luptele care s-au întins din 27 septembrie până la 9 noiembrie anul trecut.

Azerbaidjanul a recucerit în cele din urmă părţi mari din teritoriul pierdut la începutul anilor 1990 cu ajutorul Turciei, cu care împărtăşeşte legături culturale şi religioase. Între timp, Armenia vede Rusia ca puterea sa protectoare din motive similare, notează DPA.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri