Naomi Osaka se califică în optimi la Roma și ar putea juca cu Mihaela Buzărnescu

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 16-05-2019

Actualizat: 16-05-2019

Article thumbnail

Sursă foto: wtatennis.com

Japoneza Naomi Osaka, locul I WTA, a învins-o, joi, cu scorul de 6-3, 6-3, pe Dominika Cibulkova (Slovacia), locul 33 WTA, calificându-se în optimile de finală ale turneului de categorie Premier 5 de la Roma, informează News.ro.

Citește și: Fotbalistul echipei Chelsea Londra, Ruben Loftus-Cheek, ar putea rata finala Ligii Europa

Osaka s-a impus după un meci care a durat o oră şi 42 de minute.

În faza următoare, japoneza va evolua cu câştigătoarea partidei dintre Mihaela Buzărnescu, locul 29 WTA, şi germana Julia Goerges, locul 18 WTA, care se dispută la ora transmiterii acestei ştiri (1-1, la seturi).

În cazul în care va ajunge în sferturi, Osaka îşi va păstra locul I WTA cel puţin până la Roland Garros. Dacă va pierde meciul următor, japoneza poate fi întrecută se Simona Halep, locul 2 WTA, cu condiţia ca românca să câştige turneul de la Roma.

Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 3, va evolua, joi, în jurul după ora 13.30, cu jucătoarea cehă Marketa Vondrousova, locul 44 mondial, în turul al doilea al turneului de categorie Premier 5 de Roma.

Întâlnirile din optimile de finală vor avea loc tot joi, deoarece toate partidele de miercuri au fost amânate o zi din cauza ploii.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri