Napoli a învins cu 2-0 pe Lazio, într-un meci cu trei eliminări

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 04-01-2026 15:42

Article thumbnail

Sursă foto: football-italia.net

Echipa campioană a Italiei, Napoli, a învins duminică, în deplasare, scor 2-0, gruparea Lazio Roma, în etapa a 18-a din Serie A. Trei jucători au fost eliminaţi: doi de la gazde şi unul de la oaspeţi.

După ceva mai bine de o jumătate de oră din prima parte, Napoli conducea deja cu 2-0 la Roma. Leonardo Spinazzola a înscris în minutul 13, iar Amir Rrahmani a majorat diferenţa în minutul 32. Napoletanii puteau intra cu avantaj de trei goluri la vestiare, dar Eljif Elmas a lovit transversala în minutul 38, informează news.ro.

Lazio, care a avut câteva şanse de gol de-a lungul înfruntării, a rămas în zece din minutul 81, după eliminarea lui Tijani Noslin. După şase minute un incident între Pasquale Mazzocchi (Napoli) şi Adam Marusic (Lazio) l-a făcut pe arbitrul Davide Massa să scoată cartonaşul roşu, arătându-l ambilor jucători. 

Lazio – Napoli s-a terminat 0-2 şi campioana e pe locul secund, cu 37 de puncte, la un punct de liderul Milan. Lazio e a noua, cu 24 de puncte.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri