Napoli, campioana en titre a Italiei la fotbal, a oficializat, marţi, venirea mijlocaşului internaţional danez Jesper Lindstroem de la Eintracht Frankfurt, informează AFP, potrivit Agerpres.
Lindstroem, în vârstă de 23 de ani, va juca la Napoli sub formă de împrumut, cu o opţiune de cumpărare obligatorie în valoare de 20 de milioane de euro, la care se vor adăuga 5 milioane pentru împrumut.
Format la Broendby, Lindstroem juca din 2011 la Eintracht, înscriind 12 goluri în 57 de meciuri în Bundesliga. El a disputat zece meciuri (un gol) la naţionala Danemarcei, dintre care două la Cupa Mondială din Qatar.
Napoli, aflată pe locul 2 în campionatul Italiei după două victorii în două etape, se afla în căutarea unui jucător pentru întărirea mijlocului său. Echipa antrenată de Rudi Garcia l-a avut în vizor pe Gabri Veiga (21 ani), dar mijlocaşul echipei Celta Vigo a semnat în cele din urmă pentru trei ani cu formaţia saudită Al-Ahli.
Comentează