Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

NASA anunță data la care omul se va întoarce pe Lună

Andrei Zota
super luna

Un prim test complet de lansare a misiunii Artemis pe Lună urmează să aibă loc, a anunţat miercuri agenţia spaţială americană NASA.

Datele posibile de lansare sunt 29 august, 2 septembrie şi 5 septembrie, a spus Jim Free de la NASA într-un briefing de presă.

Free a spus că NASA crede că este pe "calea bună" să încerce testul la acele date.

"Desigur, este prima dată când încercăm să lansăm acest vehicul", a spus Free. "Vom fi atenţi, vom munci din greu pentru a ajunge la acele date".

Misiunea Artemis are ca scop reîntoarcerea astronauţilor americani pe Lună, inclusiv o femeie. Scopul iniţial era de a realiza acest lucru până în 2024 dar a fost amânat cel mai devreme până în 2025.

Sistemul de rachete în curs de dezvoltare pentru misiune a întâmpinat probleme tehnice în timpul a două teste la sol fără pilot, cunoscute drept "repetiţii umedE", dar NASA a dat acum undă verde pentru testul de lansare fără pilot.

Sistemul este format din racheta Space Launch System şi capsula Orion.

Pentru eventuala misiune cu echipaj, patru astronauţi urmează să ajungă pe orbita lunară folosind sonda spaţială Orion, după care doi dintre ei vor folosi un vehicul de aterizare pentru a ajunge pe suprafaţa Lunii. Misiunea îşi propune, de asemenea, să stabilească o "prezenţă durabilă" pe Lună, care va fi folosită în cele din urmă ca bază pentru viitoarele misiuni pe Marte.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.