Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

NASA va încerca pentru prima dată în istoria omenirii să devieze traiectoria unui asteroid

Asteroid

NASA va încerca luni pentru prima dată în istoria omenirii să devieze traiectoria unui asteroid. Această misiune, denumită DART, va permite testarea uneia dintre principalele tehnici avute în vedere în cazul unei viitoare ameninţări pentru Terra, informează AFP, scrie Agerpres.

Prin această demonstraţie, obiectivul este acela de a începe "să adăugăm instrumente în cutia noastră de unelte", a declarat într-o conferinţă de presă Lindley Johnson, agent de apărare planetară în cadrul NASA. Însă "avem nevoie de mai multe metode, în funcţie de circumstanţele întâlnite", a adăugat el.

Cu ocazia acestei misiuni, AFP prezintă un rezumat al diferitelor concepte studiate:

Impact cinetic

Tehnica impactului cinetic este cea care va fi experimentată luni de NASA.

Ea constă în percutarea unui asteroid cu un vehicul spaţial, pentru a îl "împinge" uşor şi pentru a-i devia astfel traiectoria. E ca şi cum cineva ar juca biliard în spaţiu.

Acest prim test le va permite cercetătorilor să înţeleagă cum va reacţiona asteroidul şi, deci, să calculeze mai bine forţa necesară pentru operaţiuni similare în viitor.

Mărimea vehiculului spaţial utilizat va depinde de cea a asteroidului care ameninţă să intre în coliziune cu Terra.

De asemenea, este posibil ca mai multe vehicule să fie necesare, a spus Lindley Johnson.

Tractor gravitaţional

Metoda tractorului gravitaţional constă în a face să zboare unul sau mai multe vehicule spaţiale în proximitatea asteroidului vizat, pentru a-i modifica lent traiectoria prin atracţia gravitaţională astfel generată.

"O astfel de tehnică ar necesita mai mult timp pentru a fi pusă în aplicare", a avertizat Lindley Johnson, întrucât ea implică detectarea ţintei cu mai mulţi ani sau cu mai multe decenii înaintea unei coliziuni potenţiale.

Mai mult de atât, acest procedeu ar fi mai puţin eficient în cazul obiectelor cosmice mari, de exemplu în cazul asteroizilor cu diametre de peste 500 de metri.

Pentru remedierea acestei probleme, inginerii de la NASA au propus în 2017 ca vehiculul utilizat să efectueze săpături în scoarţa asteroidului şi să preleveze cantităţi de materie, crescându-şi apoi efectul gravitaţional datorită acelor mase suplimentare ce vor fi aduse la bordul său.

Însă aceste idei vor trebui mai întâi să fie testate şi vehiculele spaţiale ar necesita "decenii pentru a fi construite, lansate şi puse în funcţiune în cadrul unei misiuni", potrivit NASA.

Explozie nucleară

O altă opinie seamănă mai mult cu una folosită în filme hollywoodiene: folosirea unei bombe nucleare pentru redirecţionarea sau distrugerea unui asteroid.

"Ar fi posibil ca aceasta să fie singura strategie eficientă pentru asteroizii care sunt cei mai periculoşi", adică asteroizii cu diametre de peste 1 kilometru, au declarat reprezentanţii NASA într-un articol pe această temă. Metoda ar putea fi de asemenea utilizată "ca ultimă soluţie" dacă alte tehnici eşuează înaintea sa.

Armele nucleare sunt totuşi controversate.

În 2021, Lori Glaze, manager la NASA, a declarat că, potrivit agenţiei americane, cea mai bună metodă ar fi producerea unei explozii în proximitatea asteroidului, pentru ca el să fie deplasat de suflul exploziei. Vizarea directă ar risca fragmentarea lui în mai multe bucăţi şi, astfel, înmulţirea obiectelor cereşti care ar deveni riscuri potenţiale pentru Terra.

În 2018, un articol al oamenilor de ştiinţă ruşi a studiat ipoteza unui impact direct.

Potrivit lor, distrugerea unui asteroid cu diametrul de 200 de metri ar necesita o bombă de 200 de ori mai puternică decât cea de la Hiroshima. Cercetătorii ruşi au estimat totodată că realizarea unor săpături în scoarţa asteroidului pentru plasarea ulterioară a unor bombe ar fi o metodă mai eficientă - exact ca în scenariul filmului hollywoodian "Armageddon" (1998).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.